Incendiu puternic, victima la spital
O femeie a ajuns la spital după ce bucătăria ei s-a aprins seara trecută. Femeia ar fi adormit chiar după ce a pus mâncarea pe foc, iar scântei de la aragaz au aprins mobilierul
De Redactia Observator la 28.04.2015, 13:33O femeie a ajuns la spital după ce bucătăria ei s-a aprins seara trecută. Femeia ar fi adormit chiar după ce a pus mâncarea pe foc, iar scântei de la aragaz au aprins mobilierul
Medicii au resuscitat-o pe holul blocului, iar victima se simte mai bine acum.
Pompierii au intrat pe geamul de la bucătărie ca să ajungă la victimă. Au găsit-o căzută pe jos, nemişcată. Vecinii au sunat la 112, speriaţi de fumul venit din apartamentul ei. Şi pentru că au dat repede alarma, salvarea a venit la timp.
După ce au scos-o afară din apartament, pompierii au pus victima pe o pilotă şi au stat lângă ea până au venit medicii.
Cea mai mare parte din mobilierul bucătăriei şi electrocasnicele au ars. În timp ce pompierii stingeau ultimele scântei, proprietara era dusă la spital.
Se pare că femeia de 55 de ani ar fi adormit sau ar fi uitat mâncarea pe foc, când scântei de la aragaz au aprins încăperea. Femeia e în stare bună şi va fi externată.