Condiţii crâncere pentru elevi într-o şcoală din Suceava, însă magazia cu lemne are geamuri termopan
Clădirea a fost reabilitată în urmă cu zece ani, dar acum arată mai rău ca înainte. Sobele nu mai încălzesc clasele, iar copiii stau îmbrăcaţi cu gecile şi mănuşile în mâini. Mai mult decât atât, toaleta din curtea şcolii are acoperişul găurit.
De Redactia Observator la 01.02.2019, 17:49Clădirea a fost reabilitată în urmă cu zece ani, dar acum arată mai rău ca înainte. Sobele nu mai încălzesc clasele, iar copiii stau îmbrăcaţi cu gecile şi mănuşile în mâini. Mai mult decât atât, toaleta din curtea şcolii are acoperişul găurit.
Toaleta se află în curte, acoperită de zăpadă. Ca să ajungă la ea, cei mici trebuie să meargă prin troiene de nămeţi. Culmea este că magazia cu lemne din curtea şcolii are geamuri şi uşi din termopan, în timp ce ferestrele şcolii sunt aproape distruse.
Învăţătoarele mai apelează din când în când la o aerotermă.
Roxana Pintilie, învăţătoare: La ora 8 când sunt ei aici cu greu scriu, cu greu se concentrează, dezmorţesc.
Reporter: Şi când a fost ger, minus 10 grade cum aţi făcut orele?
Roxana Pintilie, învăţătoare: Aşa am făcut, în condiţiile astea. Mai mult am citit, mai mult ne-am axat pe partea asta de oral
Bani pentru reabilitarea clădirii sunt, însă două licitaţii au fost anulate, pentru că nimeni nu se înscrie să se ocupe de lucrări. Între timp, autorităţilor le este mai simplu să găsească vinovaţi.
Adrian Popa, vice primarul orasului Dolhasca: Au lemne, dar dacă căldura nu se simte în clasă, nu este vina noastră, este a responsabililor care întreţin clasele respective, respectiv oamenii de serviciu.
În primăvară, autorităţile speră să câştige cineva licitaţia. Până atunci, copiii stau în frig.