Învăţătoarea acuzată că cerea şpagă s-a întors la catedră!
Învăţătoarea acuzată că cerea şpagă de la părinţi s-a întors la catedră! Cu zâmbetul pe buze. Dana Blându spune că n-a pretins nici cadouri, nici bani. Dar, înregistrările din clasă şi părinţii o contrazic.
De Redactia Observator la 06.01.2014, 19:52Mâine, cu toţii vor fi scoşi la tablă de către inspectorii şcolari, care au deschis o anchetă.
Cu zâmbetul pe buze şi cu capul sus. Aşa s-a întors Dana Blându la catedră. Despre banii de cadouri pe care i-a pretins cu teancul - n-a spus niciun cuvânt. A spus însă destule la şedinţa cu părinţii.
Pentru jignirile aduse părinţilor, învăţătoarea nu şi-a cerut scuze. Cea jignită s-a simţit tot ea. Jignită de cadourile simbolice primite de Crăciun.
Statutul social câştigat în 30 de ani de carieră se clatină acum din temelii. Învăţătoarea Dana Blându riscă să-şi piardă locul de muncă şi chiar libertatea, pentru că a pretins cadouri de la părinţi.