Antena LIVE

Curs valutar

Ministerul Sănătății a dublat numărul de controale efectuate în spitale

Ministerul Sănătății (MS) precizează că în primele 4 luni ale acestui an a dublat numărul de controale efectuate de către inspectorii sanitari în spitale față de aceeași perioadă a anilor 2014 și 2015.

De la 04.05.2016, 11:07
WhatsApp

Ministerul Sănătății (MS) precizează că în primele 4 luni ale acestui an a dublat numărul de controale efectuate de către inspectorii sanitari în spitale față de aceeași perioadă a anilor 2014 și 2015.

Astfel, dacă în primele luni ale anului 2014 inspectorii sanitari au realizat 356 de controale, în 2015 numărul acestora a fost de 407, iar în 2016 a ajuns la 870.

Potrivit unui comunicat al MS remis AGERPRES, și durata acțiunilor de control a crescut semnificativ, în 2016 realizându-se verificări și reverificări care s-au desfășurat pe durata a trei luni (ianuarie — martie).

"Menționăm că aceste controale au vizat atât spitalele publice, cât și cele private, indiferent dacă acestea se află în administrarea MS sau a autorităților locale. Controalele se efectuează în toate compartimentele și secțiile din spitale", arată MS.

Mai mult, în anul 2016, inspectorii sanitari au aplicat de peste 6 ori mai multe amenzi față de aceeași perioadă a anului trecut — dacă în 2015 au fost date 83 de amenzi, în 2016 numărul acestora a crescut la 571. De asemenea, cuantumul amenzilor a crescut de aproximativ 5 ori, de la 104.605 lei (2015) la 501.500 lei (2016).

Tot în acest an, ministrul Sănătății a decis să trimită Corpul de Control în mai multe misiuni de verificare față de aceeași perioadă a anilor 2014 și 2015.

"Inspectorii sanitari vor continua efectuarea acțiunilor de control și recontrol la fiecare termen impus, pentru a verifica ducerea la îndeplinire și modalitatea de respectare a măsurilor dispuse. Până la sfârșitul anului 2016 toate direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București vor transmite Inspecției Sanitare de Stat rapoarte lunare privind rezultatele acțiunilor de recontrol, în vederea monitorizării acestora", mai precizează MS. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ministerul sanatatii spitale control medici
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Conacul istoric din România care a ajuns în paragină. Nume mari ale țării au...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024