A 12-a zi de proteste. Manifestație la MINUS 8 grade Celsius în Piața Victoriei.
3000 de oameni au protestat pentru a 12-a zi consecutiv în Piața Victoriei, în ciuda temperaturilor scăzute. În cursul după-amiezii, protestatarii au organizat și un ”maraton al democrației”.
De Redactia Observator la 12.02.2017, 00:503000 de oameni au protestat pentru a 12-a zi consecutiv în Piața Victoriei, în ciuda temperaturilor scăzute. În cursul după-amiezii, protestatarii au organizat și un ”maraton al democrației”.
Update ora 24.00: Protestul din Piaţa Victoriei, la care au participat apoximativ 3.000 de persoane, pentru a douăsprezecea seară la rând, s-a încheiat după aproape cinci ore, timp în care oamenii au scandat în ritm de tobe "DNA, să vină să vă ia", "Zi de zi aici vom fi" şi "Hoţii”.
Manifestanţii au scandat "Demisia", "Rezistăm, nu plecăm", "Uniţi, salvăm toată România", "PSD ciuma roşie", "Zi de zi aici vom fi”, "România, trezeste-te!", "La închisoare, nu la guvernare", spune News.ro.
- LAURA KOVESI, interviu EXPLOZIV în presa italiană, despre Ordonanța 13! Ce spune șefa DNA despre acțiunile...
- LIVE VIDEO. Minus opt grade, manifestanții din Piața Victoriei rezistă. La Palatul Cotroceni s-a terminat protestul
- A furat haine dintr-un mall, atunci când credea că paznicii nu sunt atenți! Cum a fost descoperită tânăra ce...
Oamenii au vuvuzele, steaguri şi pancarte cu mesaje precum: "Întrebare: Ce nu aţi înţeles din sintagma «Abrogaţi şi plecaţi»?”, "Somnul naţiunii naşte monştri”, "CCR, ruşine! N-ai judecat pentru România!”, "Votaţi OUG 14”, "Demisia! Nu putem sta să vă păzim noapte de noapte!", "#rezist. Ghinion", "Hoţii la puşcărie" şi "Grindeanu, du-te după Iordache". Steaguri ale României, Uniunii Europene, Statelor Unite ale Americii şi Canadei au fost aduse şi sâmbătă la protestul din Piaţa Victoriei.
Manifestanţii strigă "Demisia", PSD, ciuma roşie", "Mincinoşii", "Hoţii", "Cine nu sare nu vrea schimbare", "Uniţi, salvăm toată România", "Rezistăm, nu cedăm", iar un bărbat se plimbă prin mulţime cu o boxă portabilă la care se aude imnul naţional.
Printre manifestanţi circulă tot timpul vânzători ambulanţi, cu vuvuzele (10 lei), fluiere (5 lei) şi steguleţe (5 lei).
În faţa Palatului Cotroceni s-a încheiat manifestaţia pentru demisia preşedintelui Iohannis, în a şaptea zi consecutiv.
În Bucureşti, la această oră sunt minus 8 grade.