Managerul Spitalului Judeţean din Constanţa a fost atacat de o insectă în timpul unei conferinţe de presă
Culmea, directorul tocmai îşi lăuda spitalul, după ce imagini cumplite ar fi scos la iveală faptul că pacienţii sunt ţinuţi în condiţii inumane, printre gândaci.
De Redactia Observator la 11.03.2014, 20:07Managerul a contrazis imaginile. Dar pe manager l-a contrazis chiar un gândac.
"Dacă vorbiţi dumneavoastră, nu mai vorbesc eu!"
Managerul era supărat din cauza zgomotului din sală. Iar jurnaliştii, din cauza gândacilor.
"Am fost atacaţi de gândaci!"
"Foarte bine. O să facem deratizare, da!", a răspuns, nervos, managerul.
Dezinsecţie s-a făcut. Confirmă şi pacienţii. Sora unui pacient ar fi filmat în acest spital momentele în care se arunca insecticid prin saloane, printre bolnavi.
Aceeaşi rudă a pacientului a filmat, spune ea, tot în acest spital, o bucată de pâine mâncată de gândaci.
Ieri, însă, conducerea Spitalului Judeţean Constanţa a negat că aceste imagini ar fi reale.
"Oricine poate să vină cu o cutie de gândaci, să-i arunce într-un colţ şi să facă o filmare cu telefonul!", zice managerul spitalului.
Gândacul de astăzi parcă a ţinut să-i contrazică.