O mamă din Dâmboviţa acuză un primar de avansuri sexuale
O mamă din Dâmboviţa îl acuză pe primar că a şantajat-o pentru a-i ceda avansurilor. Femeia, extrem de săracă, are 2 copii şi trăieşte într-o casă ridicată cu ajutor de la Guvern şi de la oameni generoşi.
De Redactia Observator la 04.12.2016, 21:01O mamă din Dâmboviţa îl acuză pe primar că a şantajat-o pentru a-i ceda avansurilor. Femeia, extrem de săracă, are 2 copii şi trăieşte într-o casă ridicată cu ajutor de la Guvern şi de la oameni generoşi.
Primarul i-ar fi tăiat curentul electric şi ar fi lăsat copiii în frig doar pentru că ea n-ar fi acceptat propunerile indecente. Alesul local o contrazice.
La 40 de ani, cu doi copii, părăsită de bărbat, Niculina se descurcă greu. Povesteşte că primarul localităţii ar fi încercat să profite de ea pentru că nu are cine să o apere. Recent, Niculina a rămas fără curent electric şi e convinsă că la mijloc e răzbunarea primarului căruia i-a refuzat avansurile.
Edilul, aflat deja la al cincilea mandat, spune că femeia nu şi-a plătit facturile şi aşa a rămas fără utilităţi. Ceilalţi localnici nu au nimic să i reproşeze.
Prefectura a dispus ca Niculinei să-i fie pus la dispoziţie un teren şi materiale de construcţie. Femeia spune însă că în afară de pământul acordat verbal într-o şedinţă de consiliu, n-a primit nimic. Şi-ar fi ridicat locuinţa din mila unui om de afaceri şi din banii adunaţi.
În războiul dintre primar şi femeie, la mijloc, sunt cei doi copii ai Niculinei. Elevi în clasa a doua, îşi doresc doar să aibă din nou curent electric, să poată învăţa pentru şcoală.