În a doua zi de Paşte, fetele din Ardeal sunt UDATE DIN CAP PÂNĂ ÎN PICIOARE. Totul, de dragul tradiţiei
Un obicei din Ardeal le întrece pe toate. În ciudăţenie. În fiecare an, în a doua zi de Paşte, fetele din sate sunt udate de băieţi, din cap până în picioare.
De Redactia Observator la 17.04.2017, 21:37Un obicei din Ardeal le întrece pe toate. În ciudăţenie. În fiecare an, în a doua zi de Paşte, fetele din sate sunt udate de băieţi, din cap până în picioare.
În stradă, în văzul tuturor, tinerii varsă peste domnişoare găleţi întregi de apă de izvor. Totul, în numele tradiţiei.
Când era jocul mai iute, distracţia a căpătat brusc o altă turnură.
Tradiţia e tradiţie, aşa că tânăra nu protestează. Toate fetele din Sâncrăieni, Harghita, au parte de acelaşi tratament, în a doua zi de Paşte.
Şi asta pentru că, încă de pe vremea bunicilor, se spune că fetele trebuie să fie udate cu apă de izvor neîncepută, ca să fie frumoase şi să dea naştere unor copii sănătoşi.
Băieţii vin în port popular şi se stropesc cu apă din fântână.
„Udătorii" îşi aleg cu grijă fetele pe care le stropesc. De regulă, merg la casele celor pe care le simpatizează şi se străduiesc să le impresioneze. Însă, nici ele nu se lasă mai prejos.
În Maramureş, în schimb, băieţii sunt în centrul atenţiei. Toată suflarea satului îl sărbătoreşte pe primul gospodar care a ieşit la arat anul acesta.
Câştigătorul trebuie să facă o baie de purificare în râul care traversează satul.
"Obiceiul este foarte vechi, tind să cred că este de pe vremea Dacilor liberi, pe vremea lui Ceauşescu, prin anii '70 a fost interzis. Noi l-am reluat din '98 şi acum suntem la a 20-a ediţie şi sperăm să continuăm, să ajunem la a 100 ediţie", povesteşte un participant.
Udătoriul a strâns şi în acest an sute de turişti din ţară, dar şi din străinătate, care au venit să îl vadă pe cel mai harnic localnic din Surdeşti.