Primarul Buzăului, condamnat la 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu
Primarul municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală (PSD), a fost condamnat, marţi, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA în iulie 2013, fiind acuzat că a acordat ilegal din bugetul local peste 1,6 milioane de lei către Fotbal Club Gloria Buzău.
De Redactia Observator la 10.02.2015, 15:11Primarul municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală (PSD), a fost condamnat, marţi, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA în iulie 2013, fiind acuzat că a acordat ilegal din bugetul local peste 1,6 milioane de lei către Fotbal Club Gloria Buzău.
Decizia a fost dată de magistraţii Judecătoriei Braşov.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instanţei, judecătorul Anda Sânpetru, primarul Buzăului a fost judecat pentru trei fapte de abuz în serviciu contra intereselor publice, fiind condamnat pentru două dintre acestea, iar pentru cea de-a treia achitat.
Astfel, Boşcodeală a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare şi un spor de pedeapsă de un an, urmând să execute cinci ani de închisoare.
Potrivit Mediafax, sentinţa Judecătoriei Braşov nu este definitivă, putând fi contestată în zece zile de la pronunţare.