Primarul Constanţei acuză că Hagi a fost folosit mai multe ori de politicieni şi niciodată ajutat
Primarul Constanţei spune că Gheorghe Hagi, antrenorul Viitorului, a fost folosit de cele mai multe ori de spectrul politic şi niciodată ajutat
De Redactia Observator la 31.07.2018, 19:36Primarul Constanţei spune că Gheorghe Hagi a fost folosit de cele mai multe ori de spectrul politic şi niciodată ajutat, el spunând că dacă Hagi vrea să revină acasă este binevenit şi precizând că s-ar alătura oricărui proiect în care este implicat fostul internaţional.
Decebal Făgădău a mai spus că stadionul Farul, care va intra în curând în administrarea municipalităţii va fi deschis pentru toate cluburile.
Edilul Constanţei a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că stadionul Farul nu se află încă în administrarea municipiului deşi a fost aprobată o hotărâre de guvern în acest sens, acest lucru urmând să se întâmple după finalizarea unei proceduri birocratice.
“Una este aprobarea hotărârii de Guvern şi alta este predarea efectivă a stadionului. Stadionul nu a fost predat către municipiul Constanţa, trebuie să se elaboreze un proces verbal de predare-primire, să se întocmească o comisie, să se transfere cu tot cu valori contabile. E o procedură birocratică. Hotărârea de Guvern a fost aprobată, dar stadionul nu se află în administrarea municipiului încă”,a explicat edilul.
Primarul a menţionat că după ce stadionul va fi preluat în administrare de către municipalitate va fi pus la dispoziţia sportivilor şi cluburilor constănţene.
“După ce vom prelua stadionul în administrare, noi vom aproba un regulament pentru că noi am preluat stadionul să-l curăţam, să-l facem funcţional şi să-l punem la dispoziţia sportivilor constănţeni indiferent de sport, că fac atletims, că fac jogging, dar după un regulament. În mod evident vor fi şi nişte tarife pentru cluburile de drept privat, asta prevede legea, nu o prevede Primăria. (...) La Farul vrem să funcţioneze atât pentru cluburile private, cât şi pentru viitoarele cluburi publice ale municipiului, să-l deschidem, noi nu l-am luat să-l ţinem închis”, a declarat Decebal Făgădău, care a precizat că municipiul Constanţa are în prezent zero infrastructură sportivă, nu deţine niciun stadion şi nicio sală de sport.
El a demontat şi zvonurile apărute în spaţiul public cum că stadionul Farul ar putea fi demolat şi acolo vor fi construite blocuri.
“Am mai auzit tot felul de prostii care spun că acolo demolăm şi facem blocuri. Vreau să infirm acest zvon. Vreau să le arăt obrazul acestor analfabeţi pentru că trebuie să citească legea. Baza sportivă este protejată atât prin legea 213, ce tutelează patrimoniul public al statului, fie că e în administrare locală sau centrală. Există şi o lege a bazelor sportive prin care nu poţi să schimbi destinaţia”, a explicat edilul.
Decebal Făgădău a mai spus că s-ar alătura unui proiect în care este implicat Gheorghe Hagi, menţionând că aceasta a fost folosit de cele mai multe ori de spectrul politic şi niciodată ajutat.
“Am oameni pe care îi simpatizez, pe care îi respect şi pentru care oricând m-aş alătura în orice proiect. Gică Hagi este unul dintre ei. Dar Gică Hagi a fost singur. Gică Hagi a fost folosit de cele mai multe ori de spectrul politic şi niciodată ajutat. Oricând vrea Gică Hagi să se întoarcă acasă e binevenit. Eu nu mă alătur celor care au ţipat împotriva lui Gică Hagi, din contră îl respect. Am fost în multe ţări pe globul ăsta, aşa m-a ajutat Dumnezeu. Peste tot nu ştiau cine e preşedinte, cine e premier, nu auziseră de Burebista, Gerula, de mânz, viezure, toată lumea auzise de Hagi. Hagi este un excelent ambasador al României, ba mai mult este un...îmi cer scuze Gică Hagi, este un nebun frumos, un om care şi-a sacrificat viaţa de familie, averea personală pentru un crez”, a mai spus primarul.