Primele imagini de la redeschiderea Aeroportului Băneasa. Inaugurare fastuoasă, după ani întregi de lucrări
La 110 ani de la inaugurare şi după o pauză de aproape un deceniu, Aeroportul Băneasa a fost redeschis astăzi, după ani întregi de lucrări de reabilitare. Trei companii aeriene deja au anunţat că vor opera zboruri de aici, curse de linie şi charter, iar conducerea aeroportului se aşteaptă la un flux de un milion de pasageri pe an.
De Redactia Observator la 01.08.2022, 20:19Astăzi, după 9 ani de pauză, Aeroportul Băneasa a fost redeschis. Investiţia are aproximativ 8.600 de metri pătraţi, care includ clădirea centrală şi alte două corpuri reabilitate.
Valentin Iordache, purtător de cuvânt CNAB: Lucrările s-au încheiat în noiembrie anul trecut atunci cand s-a încheiat recepţia la terminarea lucrărilor. Dar au mai fost mici reglaje la camerele, sistemele de prcesare a bagajelor, checkin. Au mers foarte încet lucrările.
Ionuţ Ionuţă, manager proiect: Lucrările au început în 2020. Contractul a fost semnat în 2019, având o primă perioadă de proiectare, apoi execuţie, recepţia a fost semnată la jum lunii ianuarie 2022.
Aeroportul ar putea prelua, pe fiecare flux, câte aproximativ 250 de pasageri. Adica în fiecare oră ar putea ateriza si decola câte un avion.
- Aeroportul Băneasa se redeschide luni pentru cursele de linie. Spre deosebire de Otopeni, pasagerii vor aștepta mai...
- Pasageri români, blocați în avion pe aeroportul Luton pentru că nu a avut cine să le aducă scara de debarcare
- Vacanţele a mii de români, afectate. Curse anulate, zboruri întârziate şi cozi interminabile pe Aeroportul Otopeni
Valentin Iordache, purtător de cuvânt CNAB: Vom avea aici cam un milion de pasageri pe an. Deja la un milion de pasageri pe an aeroportul se poate susţine singur financiar. Foarte posibil să avem chiar luna aceasta zboruri charter.
Aeroportul Băneasa, redeschis după nouă ani
În aeroport, check-in-ul se va putea face mult mai repede.
Alexandra Marin, reporter Observator: Cu doar patru ghişee de check in, aeroportul Aurel Vlaicu, cunoscut drept aeroport Băneasa va putea opera cel mult un zbor pe oră, adică o aterizare şi o decolare, iar la capacitate maximă va fi tranzitat de cel mult un milion de pasageri pe an. În acelaşi timp, aeroportul Henri Coandă este tranzitat de cel puţin un milion de pasageri în fiecare lună.
Estimările arată că aeroportul va ajunge la capacitate maximă în următorii 2- 3 ani.
Valentin Iordache, purtător de cuvânt CNAB: Dacă vorbim de un avion de 250 de locuri recomandăm să se vină cu o oră şi jum 20 mai devreme, dar aici ne aşteptăm să opereze avioane cu 70/80/100 de locuri şi dacă totul merge ft bine ne putem prez la aeroport cu o oră sau chiar mai puţin înainte de decolare. Suntem deschişi şi pentru companiile low cost.
Trei companii aeriene au anunţat deja că vor opera zboruri pe Aeroportul Băneasa: Ryanair, Airconnect - companie românească şi Fly One - companie din Republica Moldova. Tot de astăzi, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti va avea o nouă conducere, pe Sorin Radu Păun, după ce actualul director, George Dorobanţu, a demisionat.