Antena LIVE

Curs valutar

Medicul Radu Zamfir s-a întors să salveze vieți

La nici două săptămâni de când a văzut moartea în Munţii Apuseni, medicul Radu Zamfir s-a întors să salveze vieţi.

De la 31.01.2014, 13:36
WhatsApp
Vezi și:

În sala de operaţie, timpul se scurge chinuitor de greu. Deşi pare o atmosferă relaxantă, medicii ştiu că de reuşita lor depind atâtea vieţi. Iar concetrarea e uriaşă. La fiecare intervenţie, doctorul Zamfir este cel care îi linişteşte pe colegi.

Le pune colegilor muzică, aşa cum obişnuieşte, în speranţa că acest lucru îi va mai relaxa.

Donatorul aflat pe masă este un bărbat de 34 de ani din Sibiu, ajuns în moarte cerebrală în urma unui accident de muncă.

Pacientul respectiv a ajuns în urmă cu două zile la spitalul din Sibiu în stare gravă, comă profundă cu traumatism cerebral, fracturi costale.

În sala de operaţie, şi-au dat mâna o echipă din Bucureşti, condusă de medicul Zamfir, dar şi o echipă care a venit tocmai din Cluj. La finalul primei intervenţii, care a durat peste 5 ore, medicii au prelevat ficatul, rinichii şi corneele.

Imediat, doctorul Zamfir şi echipa lui au pornit cu ficatul şi corneea spre Capitală. Aici vor fi transplantate altor pacienţi.

O maşină de poliţie i-a deschis drumul ambulanţei. Pe drum, medicul Zamfir nu s-a putut gândi decât la faptul că menirea lui este să salveze alte vieţi. Chiar dacă va trăi tot timpul cu amintirea celor doi oameni pentru care n-a mai putut face nimic.

Ficatul a ajuns deja la Spitalul Fundeni din capitală iar rinichii vor ajunge la Cluj. Între timp, medicii s-au întors în sala de operaţie să preleveze şi ţesuturile.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social radu zamfir intors salveze vieti
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024