Religia, disciplină opţională pentru copii, le dă bătăi de cap părinţilor
Încurcate sunt căile domnului în şcolile din România. Religia, disciplină opţională pentru copii, le dă bătăi de cap părinţilor. Unii sunt de acord cu materia studiată de cei mici, alţii spun că şi-au înscris copiii la curs pentru a nu rămâne nesupravegheaţi
De Redactia Observator la 30.09.2015, 19:57Încurcate sunt căile domnului în şcolile din România. Religia, disciplină opţională pentru copii, le dă bătăi de cap părinţilor. Unii sunt de acord cu materia studiată de cei mici, alţii spun că şi-au înscris copiii la curs pentru a nu rămâne nesupravegheaţi
Credinţa în Dumnezeu este pentru unii elevi sfântă, pentru alţii o necesitate. Deşi ora de religie a fost bătută în cuie de luni de zile, ca fiind o oră aleasă printr-o cerere, încă mai sunt părinţi nemulţumiţi. Statistic, doar 1 din 10 elevi nu participă la ora de religie.
Mărul discordiei ar fi, mai nou, viaţa dură a sfinţilor. Detalii despre care specialiştii spun că pot avea un impact uriaş aspura minţii unui copil, dacă nu sunt povestite corespunzător.
"Este bine să evităm astfel de expuneri ale copilului la conţinuturi violente. Putem să inoculăm tot felul de temeri şi tot felul de frici în adâncul minţii lor", a explicat Jeni Chiriac, psiholog.