Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Român suspectat de crimă de poliţia germană, prins în Ungaria. Bărbatul ar fi făcut parte dintr-o bandă de tâlhari

Poliţia ungară a anunţat miercuri că a arestat un cetăţean român care era căutat pentru crimă de autorităţile germane printr-un mandat de arestare european, transmite MTI.

de Redactia Observator

la 17.05.2017 , 12:20

Poliţia ungară a anunţat miercuri că a arestat un cetăţean român care era căutat pentru crimă de autorităţile germane printr-un mandat de arestare european, transmite MTI.

Poliţia germană a solicitat în decembrie 2016 ajutorul poliţiei ungare pentru depistarea locului unde se ascunde un suspect de crimă.

Conform acuzaţiilor, bărbatul în vârstă de 24 de ani făcea parte dintr-o bandă care a intrat cu forţa în casa unei femei de 86 de ani, atacând-o şi obligând-o să le dea bunurile de valoare. Atacatorii au lăsat-o pe femeie într-o stare gravă, bătrâna murind ulterior din cauza rănilor.

Articolul continuă după reclamă

Ceilalţi membri ai bandei au fost arestaţi de poliţia germană, însă suspectul român scăpase. În timpul anchetei, s-a stabilit că el a călătorit între Germania şi România, prin Austria şi Ungaria.

Poliţia l-a prins pe bărbat în satul Alsonemedi, judeţul Pest, şi va fi ţinut în detenţie până când va fi luată decizia de a-l preda autorităţilor germane.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Faptele grave de corupţie nu ar trebui să se prescrie. Sunteţi de acord cu premierul Bolojan?
Observator » Ştiri sociale » Român suspectat de crimă de poliţia germană, prins în Ungaria. Bărbatul ar fi făcut parte dintr-o bandă de tâlhari