Satul Peștera, destinație spectaculoasă pentru turiștii care ajung în Brașov
Liniştea şi aerul curat sunt criterii tot mai importante de care românii ţin cont atunci când se gândesc la escapade de weekend sau chiar concedii.
De Redactia Observator la 05.05.2019, 01:33Liniştea şi aerul curat sunt criterii tot mai importante de care românii ţin cont atunci când se gândesc la escapade de weekend sau chiar concedii. Un astfel de loc care, pe lângă relaxare totală, oferă şi tradiţii, dar şi delicii culinare specifice zonei montane am găsit la mai puţin de 40 de kilometri de Braşov. Şi nu doar românii profită de locul de o frumuseţe aparte. Am găsit acolo chiar şi turişti veniţi din Australia.
Pe un drum şerpuit urcăm până la 1200 de metri altitudine. Acolo ajungem în satul Peştera din Braşov. Pe dealurile cu păşuni şi căpiţe de fân, în ţarcuri cu gard de lemn, câteva vaci sunt lăsate la păscut. E locul de basm, prea puţin promovat, de care turiştii află unul de la altul.
Din satul Peştera, pe o cărare de munte, ajungem la Peştera Liliecilor. Numele vine de la coloniile de lilieci care trăiesc în cavernă.
Câţiva turişti care au mers să viziteze astăzi locul au descoperit din întâmplare şi satul cu un peisaj copleşitor.
De pe terasa hotelului ridicat pe o colină, turiştii admiră priveliştea Parcului Național Piatra Craiului. La câţiva metri distanţă, copiii se relaxează pe un hamac, în timp ce alţii se joacă pe o trambulină. La restaurant, alţi oaspeţi se înfruptă cu preparate specifice zonei. Unul dintre ele are patru tipuri de brânză amestecate și încălzite până se topesc într-un vas special de ceramică.
În zonă, turiştii se pot caza şi la pensiuni, unde plătesc de la 100 de lei pe noapte pentru camera dublă.