Silviu Lung, primele declaraţii: "Nu știți cât de rău îmi pare!"
Silviu Lung a vorbit astăzi, pentru prima dată după accidentul pe care l-a provocat şi care-a luat viaţa unui bărbat. De pe patul de spital, fostul mare portar al Naţionalei spune că regretă enorm.
De Redactia Observator la 09.01.2014, 13:25Dumneavoastră nu ştiţi cât de rău îmi pare c-a murit un om. Indiferent cine era. Puteam să mor şi eu la fel de bine. Am avut mai multe şanse. Îmi pare rău. Bine era să nu se fi întâmplat, spune Silviu Lung.
Întins pe patul de spital, fostul portar al naţionalei abia poate vorbi. Într-o clipă nefastă, a ucis un om. Tatăl a doi adolescenţi. Chiar sub ochii lor.
Reporter: Aţi vorbit cu familia. Am înţeles că vă veţi ocupa de înmormântare?
Silviu Lung: Da. Da.
Reporter: Vă mai amintiţi ceva?
Silviu Lung: Doar că eram faţă în faţă cu maşina, puteam să trag dreapta de volan şi ne-am ciocnit. Nu ştiu în rest ce s-a întâmplat înainte-după. Chiar, sincer, nu-mi aduc aminte.
Pe Drumul European care leagă Craiova de Calafat, maşina condusă de Silviu Lung a intrat aseară pe contrasens. Viteza, carosabilul umed şi ceaţa ca o pătură albă ar fi dus la tragedie.
Silviu Lung: Îmi pare rău c-a murit un om. Mă bucur, c-am înţeles, că fata este mai bine. Băiatul este OK, că eram amândoi în Ambulanţă. Asta este.
Reporter: Era ceaţă, nu?
Silviu Lung: Era foarte mare ceaţa. Şi, nu ştiu ce s-a întâmplat. Chiar, sincer, nu ştiu.
El va fi externat azi. Pentru familia bărbatului mort, care s-a stins în faţa celor doi copii ai lui, sunt zile negre. Se pregătesc de înmormântare.
Silviu Lung: Eu n-am putut să mă duc. A vorbit băiatul meu, a vorbit cu familia, cu unchiul dânsei, şi i-am spus să accepte să ne ocupăm de înmormântare. Nu credeam vreodată că o să trec prin aşa ceva.
În familia victimei, durerea este cumplită. Se pare că bărbatul şi-ar fi presimţit moartea. O spune, printre lacrimi, soţia lui.
Îi spusei: "Ai grijă, că e ceaţă." Şi zice: "Stai liniştită, tu nu ştii cum merg eu? Dar să nu vină altul să dea în noi", povestește femeia.
Soţul ei s-a stins pe loc. Fiul şi fiica lor, deşi răniţi, dar şi Silviu Lung au avut zile.
Silviu Lung n-are decât o plagă frontală. Fata este la reanimare, în comă indusă, are un hematom pe partea stângă a creierului şi va trebui operată. Deocamdată, e mai bine.
Silviu Lung a făcut parte din fenomenul Craiova Maxima, iar mai apoi omul de bază al Stelei. Va fi acuzat de ucidere din culpă.