Special! Femeile trăiesc mai mult decât bărbații
După ani lungi de frământări şi conflicte, femeile au ajuns acolo unde doreau: sunt egale cu bărbaţii!
De Redactia Observator la 14.03.2014, 20:32Cel puţin la nivel teoretic. Cu toate acestea, există un "domeniu" - să-l numesc aşa, în care domnii rămân mereu codaşi.
Cercetătorii britanici au studiat până n-au mai putut şi au ajuns la o concluzie: femeile sunt mult mai longevive. Bine, asta ştiam deja. Noi avem mai multă grijă cu ceea ce mâncăm, nu facem excese, deci e normal să trăim mai mult. Dar asta spun eu. Explicaţia cercetătorilor britanici e alta. Iar analiza lor porneşte încă din preistorie.
Ce bărbat adevărat rezistă tentaţiei unei fripturi zdravene? Sau unei shaorme cu de toate? Foarte puţini. Pofticioşii ar trebui să realizeze, însă, că meniurile bogate în calorii şi grăsimi îi doboară, în timp, şi pe cei mai duri. Mai ales dacă au un stil de viaţă sedentar şi nu se exteriorizează. Cel puţin aşa susţin specialiştii.
Bărbaţii erau mult mai fericiţi şi mai sănătoşi când mergeau la vânătoare. Testosteronul îi făcea mai iuţi, iar activitatea fizică îi proteja de bolile de inimă. Asta dacă scăpau teferi din colţii mamuţilor. Acum însă, hormonii care îi ajutau să supravieţuiească în sălbăticie le scurtează viaţa.
Dar bărbaţii continuă însă să trăiască periculos. Genetica îşi spune cuvântul.
Femeile însă s-au adaptat mai bine stilului de viaţă modern. Dar şi în cazul lor există unele probleme. Ceea ce pentru bărbaţi înseamnă pierdere de vreme - de exemplu discuţiile interminabile între femei - reprezintă, în realitate, o modalitate de luptă împotriva stresului. Cu toate acestea, tot doamnele trăiesc mai mult, aşa vorbăreţe cum sunt.