Stridiile japoneze, specifice Oceanului Pacific, găsite în Marea Neagră. Specia ar putea ajunge în câţiva ani în meniul restaurantelor
Stridiile japoneze, pe care le întâlnim, de regulă, în Oceanul Pacific, au colonizat Marea Neagră. Biologii au dat de primele exemplare în 2017 şi spun că de atunci s-au înmulţit cu succes. Specia nu reprezintă o concurenţă pentru celelalte organisme şi este chiar utilă pentru ecosistemul marin. Mai mult, spun specialiştii, ar putea ajunge în câţiva ani în meniul restaurantelor de pe litoral.
De Redactia Observator la 07.03.2021, 10:09- Stridiile de Pacific au nevoie de suprafeţe tari pentru a se fixa şi a creşte
Stridiile de Pacific au fost descoperite în Marea Neagră în 2017. Biologii marini cred că primele exemplare au fost aruncate la întâmplare de proprietarii crescătoriilor de pe litoral. Însă specia exotică pentru aceste meleaguri a prosperat şi s-a înmulţit.
Elena Buhaciuc, biolog marin: În primul an, aceasta ajunge până la 5 cm, undeva la un sfert din acest individ, ulterior creşterea este din ce în ce mai înceată. Poate să ajungă la dimensiuni mari, de până la 20-21 de cm.
În mod normal, prezenţa unei specii străine este considerată invazivă. Însă în cazul stridiilor de Pacific, specialiştii spun că nu există motive de îngrijorare.
Răzvan Popescu Mirceni: Ea ocupă o nişă care a fost lăsată liberă prin reducerea numerică drastică a stridiilor autohtone. Este şi un filtrator natural prin excelenţă, nu poate fi decât o ştire îmbucurătoare.
Specia ar putea ajunge în curând şi în restaurante
Biologii marini cred că, în următorii ani, stridiile de Pacific ar putea ajunge şi în meniurile restaurantelor de la mare.
Adrian Bîlbă, directorul Delfinariului: O să ne ajungă şi în farfurie, uşor, uşor, pentru că ele se adaptează, cresc în dimensiuni, devin interesante pentru pescari.
Numărul lor este, însă, destul de mic, pentru moment. Specialiştii spun că, pentru ca recoltarea stridiilor să fie viabilă, în următorii ani, este nevoie de un program de înmulţire a acestora prin asigurarea unei infrastructuri artificiale pe malul mării. Stridiile de Pacific au nevoie de suprafeţe tari, precum stabilopozii, pentru a se fixa şi a creşte.