Antena LIVE

Curs valutar

Tragedia aviatică din Ucraina a aglomerat cerul României

Puţini mai au curajul să zboare deasupra Ucrainei, ţară în care războiul face victime nevinovate chiar şi la 10.000 de metri altitudine. Cele mai importante companii aeriene ale lumii şi-au redirecţionat zborurile şi ocolesc ţara vecină

De la 18.07.2014, 19:40
WhatsApp
Vezi și:

Puţini mai au curajul să zboare deasupra Ucrainei, ţară în care războiul face victime nevinovate chiar şi la 10.000 de metri altitudine. Cele mai importante companii aeriene ale lumii şi-au redirecţionat zborurile şi ocolesc ţara vecină

Pe radarele aeriene, Ucraina pare teren minat. La câteva ore după prăbuşirea avionului cu 298 de oameni la bord, lângă Doneţk, nimeni nu se mai încumetă să treacă peste zona de război.

Până ieri, spaţiul aerian al Ucrainei era o intersecţie aglomerată pentru zborurile care leagă ţările europene de Asia. Noua ruta trece acum pe deasupra României. Asta înseamnă o creştere de trafic în spaţiul aerian românesc de 30 la sută. Situaţie pe care războiul din Ucraina ar putea să o prelungească, spun reprezentanţii ROMATSA.

După o reuniune de urgenţă, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a recomandat operatorilor români să evite, deocamdată, spaţiul aerian al ţării vecine. O cursă Tarom Bucureşti-Moscova a decolat la ora stabilită, dar a fost redirecţionată de la culoarul normal de zbor.

Tragedia de la Doneţk nu schimbă doar rutele companiilor aeriene. La burse, acţiunile marilor companii aeriene internaţionale s-au devalorizat. Cele mai mari scăderi le are Malaysia Airlines, care a pierdut doua avioane în nici patru luni.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social tragedia ucraina aglomerat avion
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024