Un preot din Suceava, acuzat că refuză să împărtăşească un bebeluş
Doi părinţi din Suceva îşi acuză preotul din sat că nu vrea să le împărtăşească bebeluşul de trei luni. Omul în sutană ar fi început să îi ignore, pentru că enoriaşii au fugit de taxele suplimentare şi şi-au botezat copilul în altă parte.
De Redactia Observator la 26.03.2014, 21:00Într-o altă biserică, în Botoşani, lumina credinţei e gratuită, dar curentul electric trebuie plătit. Pentru asta, preotul a pus în uşa bisericii un anunţ prin care cere donaţii credincioşilor.
E numele pe care micuţul l-a primit, în faţa altarului şi în faţa lui Dumnezeu. Dar nu şi în faţa preotului din satul natal, Bereşti.
Tatăl nu a fost de acord, aşa că a căutat alt slujitor care să-i scufunde fiul în cristelniţă. Părintele din Bereşti începuse deja pregătirile.
N-a mai fost nevoie. Însă lucrurile nu aveau să sfârşească aici. La trei luni de la botez, când bunica şi-a dus nepotul la împărtăşanie, a aflat de mânia preotului.
Am vrut să stăm de vorbă şi cu preotul acuzat. Am bătut şi nu ni s-a deschis din prima. Superiorii în sutană au auzit deja de refuzul părintelui şi au început o anchetă.
Să-ţi îndepărtezi enoriaţii nu e chiar un gest creştiensc. Şi nici profitabil nu este. Nu ştii niciodată când ai nevoie de ei.
Şi dacă au ridicat o Casă a Domnului de ce să nu plătească şi utilităţile. Un preot din Botoşani cere ajutorul credincioşilor ca să mai scape din datorii. Răsfoieşte facturile mai ceva ca pomelnicele. Noroc că a trecut iarna. Preotul spune că va scoate afişul în curând.