Antena LIVE

Curs valutar

Vreme caldă! Prognoza meteo pentru weekend

Sâmbătă, vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această dată în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde se vor înregistra temperaturi maxime, în general, între 32 şi 35 de grade. Şi în restul teritoriului, valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice perioadei, iar maximele termice se vor încadra între 23 şi 32 de grade

De la 18.09.2015, 18:36
WhatsApp

Sâmbătă, vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această dată în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde se vor înregistra temperaturi maxime, în general, între 32 şi 35 de grade. Şi în restul teritoriului, valorile termice se vor situa peste mediile multianuale specifice perioadei, iar maximele termice se vor încadra între 23 şi 32 de grade

Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări după-amiaza la munte, iar noaptea în regiunile vestice, unde cu totul izolat vor fi ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade, mai scăzute în depresiuni, spre 9 grade. Izolat, cu precădere în sud-est, se va semnala ceaţă, dimineaţa şi noaptea.

LA BUCUREŞTI

Vremea va fi în continuare mai caldă decât în mod normal în această perioadă din an, astfel încât temperatura maximă va fi în jurul a 30 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Minima termică va fi de 14...15 grade. Spre dimineaţă vor fi condiţii de ceaţă.

LA MUNTE

Vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza când cu totul izolat vor fi ploi slabe, de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat. Izolat, dimineaţa şi noaptea, pe văi şi în depresiuni se va semnala ceaţă.

LA MARE

Vremea se menţine predominant frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi de 23 … 24 de grade, iar cele minime vor fi de 16 şi 19 grade. Spre dimineaţă, trecător va fi de ceaţă.

DUMINICĂ

ÎN ŢARĂ

Deşi valorile termice vor marca o scădere faţă de ziua precedentă, vremea se va menţine caldă pentru această perioadă a anului în cea mai mare parte a ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate la munte, iar spre seară şi noaptea şi în jumătatea de vest a teritoriului. Vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului local în Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania, unde cu totul izolat vor fi posibile cantităţi mai importante de apă şi căderi de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 29 de grade, iar cele minime se vor încadra între 11 şi 18 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse în regiunile estice, sud-estice şi în depresiuni, se va semnala ceaţă.

LA MUNTE

Deşi valorile termice vor marca o scădere faţă de ziua precedentă, vremea se va menţine caldă pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, după-amiaza şi noaptea în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali unde vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Cu totul izolat vor fi posibile cantităţi mai importante de apă şi căderi de grindină. Dimineaţa şi noaptea, izolat pe văi şi în depresiuni se va semnala ceaţă.

LA MARE

Vremea va fi în general frumoasă şi caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi de 23 şi 25 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 18 … 19 grade. Spre dimineaţă, trecător va fi de ceaţă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

prognoza meteo vreme calda
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024