''Zidul morţii'' din Suceava, semnalizat cu marcaje rutiere imaginare
Aşa-numitul zid al morţii, de la Suceava continuă să fie un pericol. După aproape trei ani, lucrurile începeau să prindă contur şi şoferii să fie din nou în siguranţă. Ieri constructorii au montat indicatoarele rutiere, atât de necesare. Azi-noapte, toate au dispărut
De Redactia Observator la 28.11.2014, 16:32- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Aşa-numitul zid al morţii, de la Suceava continuă să fie un pericol. După aproape trei ani, lucrurile începeau să prindă contur şi şoferii să fie din nou în siguranţă. Ieri constructorii au montat indicatoarele rutiere, atât de necesare. Azi-noapte, toate au dispărut
În faţa coroanelor de flori şi a pozelor celor care şi-au pierdut viaţa în accidentele rutiere de la "zidul morţii" din Suceava, un muncitor asistat de un poliţist numără găuri. Cu doar câteva ore înainte, acolo erau montate indicatoare rutiere care să-i atenţioneze pe şoferi că zona e una extrem de periculoasă.
În total au fost puşi 24 de stâlpi din oţel galvanizat. Hoţii nu au aşteptat mult. Imediat după ce muncitorii au plecat de pe şantier, au profitat că cimentul prospăt turnat era încă moale şi le-au smuls din beton
Acum, lucrările care ar fi trebuit făcute în urmă cu trei ani şi pe care muncitorii şi-au propus să le termine până la Crăciun vor face din nou un pas înapoi.
Poliţiştii, dar şi criminaliştii caută indicii care să-i ducă pe urmele hoţilor, care cel mai probabil au vândut stâlpii la fier vechi. Până acum, zidul de pe Şoseaua de Centură a Suceavei a luat tribut patru vieţi, din cauza semnalizării deficitare.