Zile libere pentru familiile monoparentale. În ce condiții pot beneficia părinții singuri de legea promulgată de Klaus Iohannis
Veste bună pentru familiile monoparentale. Preşedintele României Klaus Iohannis a semnat legea prin care părinţii care îşi cresc singuri copiii îşi pot lua zile libere plătite în cazul în care cursurile şcolare sunt limitate sau suspendate.
De Simona Vasiac la 07.04.2021, 13:50Iar asta chiar este o uşurare pentru familiile monoparentale care nu au cu cine să își lase copiii, atâta vreme cât aceștia învață în online, așa cum suntem obișnuiți de ceva vreme.
Legea vine și cu prevederi clare, mai precis se adresează părinților din familiile monoparentale care au copiii în creștere până la vârsta de 12 ani și care frecventează cursurile unităților de învățământ sau până la vârsta de 26 de ani, în cazul copiilor cu dizabilități.
Părinții pot să își ia liber de la serviciu doar în cazul în care nu efectuează telemuncă sau muncă de acasă și aceste zile libere sunt prevăzute prin hotărârile Consiliilor Județene pentru situații de urgență sau a Comitetelor Naționale și prevăd perioada pentru care au luat ei decizia de limitare sau suspendare a cursurilor școlare în funcție de creșterea ratei de îmbolnăvire.
Părinții singuri, liber să stea cu copiii lor
- Sorin Cîmpeanu: Mai puţin de 2% din testele antigen au fost folosite în cele opt săptămâni de şcoală. Când...
- Scene revoltătoare în curtea unei şcoli din Drobeta Turnu-Severin: Un bărbat a lovit mai mulţi elevi
- Vacanţă prelungită pentru elevi, gaură în buget. Autorităţile braşovene au rămas cu zeci de mii de iaurturi...
Reamintim că președintele Klaus Iohannis a promulgat, marți, proiectul de lege care prevede că şi în cazul familiilor monoparentale sunt acordate zile libere pentru părinţi pentru supravegherea copiilor dacă sunt suspendate sau limitate cursurile şcolare care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ, ca urmare a răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Legea are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 182/2020 care cuprinde prevederi referitoare la îmbunătăţirea cadrului legal privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor şi în situaţiile în care activitatea didactică în unităţile de învăţământ se desfăşoară în scenariile prevăzute prin ordin comun al ministrului Educaţiei şi al ministrului Sănătăţii.
De asemenea, se condiţionează acordarea zilelor libere plătite pentru părinţi de nedesfăşurarea activităţii în regim de telemuncă sau de muncă la domiciliu. În plus, se mai prevede completarea art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.132/2020, astfel încât accesul la suma acordată în scopul achiziţionării de pachete de bunuri şi servicii tehnologice pentru salariaţii care au lucrat minimum 15 zile în regim de telemuncă în perioada stării de urgenţă să fie permis numai angajatorilor care şi-au îndeplinit obligaţiile legale de modificare a raportului de muncă al salariatului şi au transmis datele înregistrate în Registrul electronic de evidenţă a salariaţilor, în termenul legal de înregistrare a modificării, raportat la perioada stării de urgenţă.