Belgia - Canada 1-0, la Cupa Mondială 2022. "Diavolii Roşii" câştigă după ce canadienii au ratat un penalty
Belgia a învins Canada cu scorul de 1-0 (1-0), miercuri seara, pe Ahmad Bin Ali Stadium din Ar-Rayyan, în Grupa F a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar.
De Redactia Observator la 23.11.2022, 23:18''Diavolii roşii'', medaliaţi cu bronz în urmă cu patru ani, s-au impus prin golul reuşit de Michy Batshuayi (44), însă victoria lor nu a fost obţinută atât de uşor, nord-americanii ratând un penalty.
Batshuayi a semnat prima ocazie a meciului, în min. 1, cu un şut de la 20 de metri, prins de portar. Canada, la a doua sa participare la Cupa Mondială, după ediţia din 1986, a început în forţă, surprinzând echipa antrenată de Roberto Martinez, care a rezistat cu greu asalturilor.
În min. 8, un şut al lui Buchanan a fost deviat cu mâna de Carrasco, iar canadienii au primit penalty, după verificarea VAR, însă Alphonso Davies, jucătorul lui Bayern Munchen, a tras telefonat şi Courtois a respins (11). Ar fi fost primul gol al Canadei la Cupa Mondiale, după ce în 1986 nu a înscris.
Nord-americanii au continuat ofensiva, dar Courtois (30) a respins şutul lui Johnston, apoi Alderweireld a blocat şutul din întoarcere al lui David (31). În min. 39, Laryea a fost călcat de Witsel în careul Belgiei, dar nu s-a acordat din nou penalty.
- Spania - Costa Rica 7-0, la Cupa Mondială 2022. Spaniolii au reuşit scorul turneului
- Germania - Japonia 1-2, la Cupa Mondială 2022. A doua mare surpriză a turneului: prima victorie din istorie a...
- Cristiano Ronaldo, amendat şi suspendat de FA după ce a spart telefonul unui copil, în drum spre vestiare
Belgienii au avut o oportunitate bună în min. 23, dar Batshuayi a fost blocat în careu de Hutchinson în momentul şutului. ''Diavolii roşii'' au înscris în min. 44, prin Batshuayi, care a fost angajat de Alderweireld cu pasă lungă, de excepţie, şi l-a executat pe Borjan.
Canada a mai avut două situaţii bune până la pauză, însă Buchanan a reluat peste poartă din 6 metri la centrarea lui Laryea (45+2), iar şutul violent al lui Eustaquio, din marginea careului, a fost blocat de Tielemans (45+5). După pauză, Belgia a făcut mutările necesare şi a neutralizat jocul Canadei, însă nici nord-americanii nu au mai avut aceeaşi vivacitate şi inspiraţie.
Echipa antrenată de englezul John Herdman şi-a mai creat ocazii de gol, însă fără un grad de periculozitate ridicat: David a trimis cu capul pe lângă (48), iar mingea expediată de Larin cu capul (80) a fost prinsă de Courtois. Belgienii au avut şi ei câteva oportunităţi, însă Batshuayi a fost blocat de Laryea în momentul şutului (67), iar De Bruyne nu a reuşit să găsească precizia necesară pentru a-l învinge pe Borjan (86, 90+1).
În celălalt meci al grupei, Marocul şi Croaţia au terminat nedecis, 0-0.
Duminică 27 noiembrie sunt programate meciurile din etapa a doua, Belgia - Maroc (Al Thumama Stadium - Doha, 15:00) şi Croaţia - Canada (Khalifa International Stadium - Ar-Rayyan, 18:00).
Lotul Belgiei pentru Campionatul Mondial din Qatar
Portari – 1. Thibaut Courtois, 12. Simon Mignolet, 13. Koen Casteels.
Fundaşi – 2. Toby Alderweireld, 3. Arthur Theate, 4. Wout Faes, 5. Jan Vertonghen, 15. Thomas Meunier, 21. Timothy Castagne, 26. Zeno Debast.
Mijlocaşi – 6. Axel Witsel, 7. Kevin De Bruyne, 8. Youri Tielemans, 11. Yannick Ferreira Carrasco, 16. Thorgan Hazard, 17. Leandro Trossard, 18. Amadou Onana, 19. Leander Dendoncker, 20. Hans Vanaken.
Atacanţi – 9. Romelu Lukaku, 10. Eden Hazard, 14. Dries Mertens, 22. Charles De Ketelaere, 23. Michy Batshuayi, 24. Loïs Openda, 25. Jérémy Doku.
Lotul Canadei pentru Campionatul Mondial din Qatar
Portari – 1. Dayne St. Clair, 16. James Pantemis, 18. Milan Borjan.
Fundaşi – 2. Alistair Johnston, 3. Sam Adekugbe, 4. Kamal Miller, 5. Steven Vitória, 19. Alphonso Davies, 25. Derek Cornelius, 26. Joel Waterman.
Mijlocaşi – 6. Samuel Piette, 7. Stephen Eustáquio, 8. Liam Fraser, 10. Junior Hoilett, 13. Atiba Hutchinson, 14. Mark-Anthony Kaye, 15. Ismaël Koné, 21. Jonathan Osorio, 22. Richie Laryea, 24. David Wotherspoon.
Atacanţi – 9. Lucas Cavallini, 11. Tajon Buchanan, 12. Iké Ugbo, 17. Cyle Larin, 20. Jonathan David, 23. Liam Millar.