Observator » Sport » Cristiano Ronaldo, amendat şi suspendat de FA după ce a spart telefonul unui copil, în drum spre vestiare

Cristiano Ronaldo, amendat şi suspendat de FA după ce a spart telefonul unui copil, în drum spre vestiare

Cristiano Ronaldo Cristiano Ronaldo, amendat şi suspendat de FA după ce a spart telefonul unui copil, în drum spre vestiare - Profimedia
Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 23.11.2022, 16:25 | Modificat la 23.11.2022, 16:30

Fostul atacant al lui Manchester United, Cristiano Ronaldo, a fost sancţionat de Federaţia engleză de fotbal (FA) cu două meciuri suspendate pentru că a dat de pământ cu telefonul mobil al unui fan. Acesta a primit şi o amendă de 55.000 de euro. Incidentul a avut loc în luna aprilie. 

După o înfrângere în Premier League pe 9 aprilie 2022 împotriva lui Everton, Cristiano Ronaldo a aruncat la pământ telefonul mobil al unui fan în timp ce mergea spre tunelul vestiarului.

Cristiano Ronaldo şi-a reziliat contractul cu Manchester United

După cum a explicat Federaţia engleză într-un comunicat, Cristiano Ronaldo a recunoscut acuzaţiile care i-au fost aduse, acelea de comportament impropriu şi violent. Decizia FA vine într-un moment în care Cristiano Ronaldo şi-a reziliat contractul cu Manchester United, astfel încât, dacă nu va mai juca în Anglia, nu va mai executa pedeapsa cu suspendarea.

Articolul continuă după reclamă

Cristiano Ronaldo i-a spart telefonul unui copil 

Pe 9 aprilie, când Red Devils tocmai pierduseră cu 1-0 în faţa lui Everton, un videoclip care a fost difuzat pe scară largă îl înfăţişa pe portughez lovind mâna unui adolescent în timp ce se îndrepta spre vestiar.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Jucătorul şi-a cerut scuze în aceeaşi seară pe contul său de Instagram.

Pe acelaşi subiect

"Comportamentul atacantului după fluierul final a fost inadecvat şi/sau violent", a scris atunci FA într-un comunicat.