CFR Cluj nu ar vrea ca Dan Petrescu să părăsească echipa pentru a antrena naţionala României: "Noi nu vrem să plece şi nu îl lăsăm să plece"
Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, marţi seară, că este posibil să fi avut loc o întâlnire între Dan Petrescu şi conducătorii federaţiei pentru negocierea postului de selecţioner. El consideră că o variantă ar putea fi ca tehnicianul să pregătească şi echipa clujeană şi prima reprezentativă.
De Redactia Observator la 12.09.2017, 22:27Preşedintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, marţi seară, că este posibil să fi avut loc o întâlnire între Dan Petrescu şi conducătorii federaţiei pentru negocierea postului de selecţioner. El consideră că o variantă ar putea fi ca tehnicianul să pregătească şi echipa clujeană şi prima reprezentativă.
"Nu e nicio problemă să discute, dacă te invită federaţia, e normal să vorbeşti. Eu sunt de acord să discute. Am informaţii, dar nu pot să le fac publice. Ţin foarte mult la stabilitatea clubului şi a echipei şi discuţiile astea nu ştiu dacă fac foarte bine jucătorilor şi fanilor. Poate întâlnirea a şi avut loc, nu ştiu să vă spun. Nu poţi să împiedici FRF să îl abordeze pe Dan Petrescu. E un lot format în cea mai mare parte de Dan Petrescu. Jucătorii sunt foarte legaţi de Dan Petrescu. E un antrenor foarte corect faţă de toată lumea. El e un antrenor care munceşte foarte mult şi nu îşi bate joc de meseria lui", a spus Mureşan la Digi Sport.
Iuliu Mureşan ar vrea ca Dan Petrescu să rămână la CFR Cluj: "Noi nu vrem să plece Dan Petrescu şi nu îl lăsăm să plece. El trebuie să spună clar dacă vrea să antreneze naţionala sau şi naţionala. Pentru că e o variantă, să lucreze în paralel".
Membrii Comisiei Tehnice a FRF au votat în şedinţa de luni pentru demararea procedurilor de reziliere a contractului selecţionerului Chriostoph Daum de către Comitetul Executiv al federaţiei.
Recomandarea de reziliere a contractului lui Christoph Daum va fi supusă validării în prima şedinţă a Comitetului Executiv.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că, în urma a recomandării Comisiei Tehnice de reziliere a contractului selecţionerului Christoph Daum, va începe negocierile pentru încetarea colaborării cu tehnicianul german şi ulterior pentru desemnarea noului selecţioner.
Sursă: news.ro