David Popovici a fost desemnat cel mai bun sportiv în probele masculine, la Campionatele Europene de Nataţie de la Roma
David Popovici a fost desemnat cel mai bun sportiv în probele masculine la Campionatele Europene de Nataţie de la Roma, anunţă Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon Modern.
De Redactia Observator la 18.08.2022, 09:07Clasamentul a fost realizat pe baza unui punctaj, în urma celor mai bune performanţe din competiţie. La masculin, David a totalizat 1.003 puncte, pentru timpul din finala de 100 m liber (46.86 s – nou record mondial de seniori) şi a fost urmat în clasament de Mykhaylo Romanchuk (Ucraina) – 982 de puncte şi de Thomas Ceccon (Italia) – 979 de puncte.
La feminin, titlul a revenit lituaniencei Ruta Meilutyte, care a totalizat 985 de puncte.
Secretul lui David Popovici
În bazin, David Popovici e un fenomen. Adolescentul de 17 ani, cu zâmbet ştrengăresc, este acum cel mai tânăr deținător de record mondial la proba de 100 de metri liber. Românul care sfidează record după record, copilul minune al nataţiei mondiale, adolescentul care a demonstrat că nimic nu este imposibil, nu mai e doar tânărul care înoată foarte bine. E o istorie care se scrie în prezent. E campion al lumii şi, aşa cum spune despre el Cesar Cielo, "abia se încălzeşte".
Racheta David Popovici a demonstrat la Roma că nicio cursă nu este prea grea atunci când eşti cel mai bun. Sportivul nu mai e de mult doar tânărul care înoată foarte bine. E motivat de o dorinţă aproape nepământeană de a se autodepăşi. Care luptă şi învinge fiecare obstacol. Care a învăţat că fiecare cursă în bazin e o bătălie, că nu trebuie să renunţi niciodată. Care a demonstrat că paşii mici, siguri, oneşti construiesc un viitor măreţ.