Euro 2024. Cine sunt cei 19 arbitri de la Campionatul European de Fotbal
În această săptămână ne pregătim de startul unei noi ediţii a Campionatului European de fotbal şi trebuie precizat din start că cele 51 de meciuri de fotbal de la Euro 2024 sunt programate a avea loc în perioada 14 iunie - 14 iulie şi ar urma să fie conduse de un grup alcătuit 19 arbitri de centru.
De Redactia Observator la 11.06.2024, 13:28Organizatorii Euro 2024 au selectat 19 brigăzi diferite pentru meciurile de la Euro 2024, partidele urmând a fi oficiate de centrali din Spania, Italia, România, Slovacia, Franţa, Olanda, Polonia, Turcia, Suedia, Anglia, Elveţia, Germania, Portugalia, Slovenia. Acestor ţări li se adaugă, în mod special, o brigadă de arbitri din Argentina, decizia fiind luată în urma unui acord pentru schimb de experienţă între UEFA şi CONMEBOL, organizaţia care păstoreşte fotbalul din America de Sud.
Pe lângă cei 19 arbitri care conduc meciuri de la Euro 2024 şi care vor avea câte doi asistenţi din aceeaşi ţară, organizatorii mai mizează pe zeci de oficiali care să îndeplinească rolul de arbitru video, arbitru de rezervă sau, pur şi simplu, să stea în aşteptare în cazul în care un alt arbitru suferă o accidentare sau primeşte o suspendare şi nu mai poate continua competiţia.
Lista arbitrilor care vor conduce de la centru meciurile Euro 2024
Cei 19 arbitri de centru care ar urma să conducă meciuri de la Euro 2024 provin din 15 ţări diferite. Italia, Anglia, Franţa şi Germania se pot lăuda cu faptul că au câte două brigăzi la Euro 2024. Printre ţările cu câte o singură brigadă se regăseşte şi România, Istvan Kovacs urmând a fi arbitrul de centru ce reprezintă ţara noastră la turneul final din Germania.
Istvan Kovacs (România)
Istvan Kovacs (39 de ani) este arbitru internaţional FIFA din 2018 şi este prezent pentru a doua oară la un turneu final de Campionat European, după ce a mai arbitrat şi meciul Olanda - Macedonia de Nord, 3-0, din grupele de la Euro 2020. Istvan Kovacs a arbitrat de curând finala UEFA Europa League, Atalanta - Bayer Leverkusen 3-0. Istvan Kovacs are o oarecare experienţă internaţională. În 2022, de exemplu, a arbitrat un meci jucat în semifinalele UEFA Champions League, între Manchester City şi Real Madrid, dar şi finala UEFA Conference League dintre AS Roma şi Feyenoord Rotterdam. De asemenea, Istvan Kovacs a fost arbitru de rezervă la opt meciuri de la Cupa Mondială din 2022, dar nu a oficiat niciun meci ca arbitru de centru. Istvan Kovacs este asistat la Euro 2024 de Vasile Florin Marinescu şi de Mihai Ovidiu Artene. Cei doi l-au ajutat pe Kovacs şi la Euro 2020.
Jesus Gil Manzano (Spania)
Jesus Gil Manzano (40 de ani) este un arbitru care a devenit cunoscut din 2012, când a debutat ca arbitru în Primera Division, campionatul de fotbal al Spaniei. Manzano a fost implicat într-un incident cu starul argentinian Lionel Messi, în 2018. După Barcelona - Girona, 2-2, Messi, nemulţumit de modul în care Manzano a condus partida, a refuzat să-i strângă mâna acestuia. Manzano a mai arbitrat, printre altele, un meci PAOK Salonic - Olympiakos Pireu, 3-1, din campionatul de fotbal al Greciei, dar şi trei partide de la ediţia din 2021 a Copa America. La Euro 2024, Manzano este asistat de Diego Barbero Sevilla şi de Angel Nevado Rodriguez.
Marco Guida (Italia)
Marco Guida (43 de ani) a debutat în Serie A, campionatul de fotbal al Italiei, în 2010, iar din 2014 este arbitru internaţional FIFA, fiind considerat un arbitru de elită al FIFA. A arbitrat diferite meciuri din cupe europene intercluburi, dar şi meciuri din campionatul de fotbal al Chinei. Totuşi, Euro 2024 este primul turneu major pentru Marco Guida. Arbitrul italian ar urma să fie asistat la turneul final, din Germania, de către compatrioţii săi Filippo Meli şi Giorgio Peretti.
Ivan Kruzliak (Slovacia)
Ivan Kruzliak (40 de ani) este considerat şi el unul dintre arbitrii de elită ai UEFA. A arbitrat meciuri importante din campionatul de fotbal al Slovaciei, dar şi meciuri din cele mai importante competiţii europene intercluburi, UEFA Champions League, UEFA Europa League şi UEFA Conference League, dar şi meciuri din preliminariile Campionatului Mondial şi Campionatului European. Chiar şi aşa, Euro 2024 este primul turneu final major din cariera arbitrului slovac. Ivan Kruzliak ar urma să fie ajutat la Euro 2024 de Branislav Hancko şi de Jan Pozor.
Francois Letexier (Franţa)
Francois Letexier (35 de ani) este unul dintre cei mai tineri arbitri care ar urma să arbitreze meciuri de la Euro 2024. Letexier este arbitru FIFA încă din 2017, iar în 2018 a oficiat primul meci internaţional la nivel de seniori, duelul dintre Bulgaria şi Bosnia Herţegovina. Letexier a mai arbitrat, printre altele, trei meciuri de la Europeanul de tineret din 2021, dar şi Supercupa Europei jucată în august 2023, între Manchester City şi Sevilla. Francois Letexier urmează să fie asistat, la Euro 2024, de Cyril Mugnier şi de Mehdi Rahmouni.
Danny Makkelie (Olanda)
Danny Makkelie (41 de ani) este tipul de arbitru care nu mai are nevoie de nicio prezentate. Arbitru FIFA încă din 2011, Makkelie şi-a trecut în palmares numeroase meciuri importante arbitrate. A condus, printre altele, finala Europa League din 2020, dintre Sevilla şi Inter Milano, semifinala dintre Palmeiras şi UANL de la ediţia din 2020 a Campionatului Mondial al cluburilor, patru meciuri de la Euro 2020, inclusiv semifinala dintre Anglia şi Danemarca, şi două meciuri de la Campionatul Mondial din 2022. Makkelie ar urma să fie asistat, la Euro 2024, de Hessel Steegstra şi Jan de Vries.
Szymon Marciniak (Polonia)
Szymon Marciniak (43 de ani) este alt arbitru important de la Euro 2024. Marciniak este arbitru FIFA din 2011 şi considerat, de mulţi, drept unul dintre cei mai buni arbitri internaţionali ai generaţiei sale. Astfel, Marciniak a ajuns să arbitreze, printre altele, Supercupa Europei din 2018, dintre Real Madrid şi Atletico Madrid, finala Campionatului Mondial din 2022, dintre Argentina şi Franţa, şi finala UEFA Champions League de anul trecut, dintre Manchester City şi Internazionale Milano. Reprezentanţii IFFHS (Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului) l-au desemnat cel mai bun arbitru din lume pentru sezoanele 2022-2023 şi 2023-2024. Marciniak urmează să fie asistat la Euro 2024 de Tomasz Listkiewicz şi Adam Kupsik.
Halil Umut Meler (Turcia)
Halil Umut Meler are 37 de ani şi este arbitru FIFA din 2017 şi membru UEFA Elite din 2022. A devenit celebru în urma unui incident nedorit. În decembrie anul trecut, la finalul meciului dintre Ankaragucu şi Caykur Rizespor, Halil Umut Meler a fost atacat cu bestialitate chiar pe suprafaţa de joc şi a fost transportat de urgenţă la spital. A arbitrat, printre altele, Supercupa Turciei din 2019, finala Cupei Turciei din 2022, meciul West Ham United - AZ Alkmaar din semifinalele UEFA Conference League, din 2023, şi meciul dintre Liverpool şi Atalanta din semifinalele UEFA Europa League, din acest an. Halil Umut Meler este asistat la Euro 2024 de Mustafa Emre Eyisoy şi Kerem Ersoy.
Glenn Nyberg (Suedia)
Glenn Nyberg (35 de ani) este unul dintre arbitrii tineri de la Euro 2024. Nyberg a devenit arbitru profesionist încă din 2008 şi arbitru internaţional FIFA din 2016. Nyberg a arbitrat, deja, zeci de meciuri internaţionale, printre care şi finala Campionatului Mondial de tineret de anul trecut, dintre Uruguay şi Italia. În această vară, Nyberg ar putea primi atât meciuri de la Euro 2024, cât şi meciuri de la Jocurile Olimpice de la Paris. La Euro 2024, Nyberg ar urma să fie asistat de Mahbod Beigi şi de Andreas Söderkvist.
Michael Oliver (Anglia)
Michael Oliver (39 de ani) este arbitru internaţional FIFA încă din 2012. Printre altele, Michael Oliver a arbitrat finala Cupei Angliei din 2021, dintre Chelsea şi Leicester City, semifinala Campionatului Mondial de tineret din 2019, dintre Ecuador şi Coreea de Sud, Supercupa Europei din 2022, dintre Eintracht Frankfurt şi Real Madrid, dar şi meciuri din campionatul de fotbal al Arabiei Saudite. La Euro 2024, Michael Oliver ar urma să fie asistat de Stuart Burt şi de Dan Cook.
Daniele Orsato (Italia)
Daniele Orsato (48 de ani) este unul dintre cei mai bătrâni arbitri de centru de la Euro 2024. Orsato a devenit arbitru internaţional FIFA din 2010. Italianul a arbitrat finala UEFA Champions League din 2020, dintre Paris Saint Germain şi Bayern Munchen, semifinala de UEFA Champions League din 2021, dintre Chelsea Londra şi Real Madrid, meciul de deschidere de la Mondialul din 2022, dintre Qatar şi Ecuador, şi semifinala Mondialului din 2022, dintre Argentina şi Croaţia. IFFHS îl desemna în 2020 cel mai bun arbitru din lume. La Euro 2024, Orsato ar urma să fie asistat de Ciro Carbone şi Alessandro Giallatini.
Sandro Schärer (Elveţia)
Sandro Schärer (36 de ani) este unul dintre cei mai tineri arbitri de centru de la Euro 2024. Este arbitru internaţional FIFA încă din 2015, dar până acum nu a avut meciuri cu adevărat importante de condus. La Euro 2024, Scharer urmează să fie asistat de compatrioţii săi, Stéphane de Almeida şi Bekim Zogaj.
Daniel Siebert (Germania)
Daniel Siebert (40 de ani) este arbitru internaţional FIFA din 2015. Siebert l-a înlocuit atunci, pe lista FIFA, pe Wolfgang Stark, fiind, la momentul respectiv, cel mai tânăr arbitru dintre toţi arbitrii germani de pe lista FIFA. Siebert a arbitrat trei meciuri de la Euro 2020, Scoţia - Cehia, Suedia - Slovacia şi Ţara Galilor - Danemarca, ultimul contând pentru faza optimilor de finală, şi patru meciuri de la Cupa Ţărilor Arabe din 2021, inclusiv finala dintre Tunisia şi Algeria. Daniel Siebert este asistat la Euro 2024 de Jan Seidel şi Rafael Foltyn.
Artur Soares Dias (Portugalia)
Artur Soares Dias (44 de ani) este arbitru internaţional FIFA încă din 2010 şi a arbitrat, de curând, finala UEFA Conference League, Olympiakos Pireu - Fiorentina 1-0, după prelungiri. La început, a fost asistentul legendarului Olegário Benquerença, iar apoi, din sezonul 2012-2013, a început să arbitreze ca central meciuri din UEFA Europa League. În 2017, Artur Soares Dias şi familia lui au trecut prin momente extrem de complicate. Dias şi familia lui au primit ameninţări cu moartea din partea unor susţinători ai echipei FC Porto. Dias s-a văzut pus în situaţia de a face plângere la Poliţie. La Euro 2024, Artur Soares Dias este asistat de Paulo Soares şi Pedro Ribeiro.
Anthony Taylor (Anglia)
Anthony Taylor (45 de ani) este unul dintre cei mai experimentaţi arbitri de la Euro 2024. Taylor a devenit arbitru internaţional FIFA din 2013 şi a arbitrat, printre altele, finala Cupei Ligii Angliei din 2015, dintre Chelsea şi Tottenham Hotspur, Supercupa Angliei din 2015, dintre Arsenal şi Chelsea, finala Cupei Angliei din 2017, dintre Arsenal şi Chelsea, Supercupa Europei din 2020, dintre Bayern Munchen şi Sevilla, finala UEFA Nations League din 2021, dintre Spania şi Franţa, şi finala UEFA Europa League din 2023, dintre Sevilla şi Roma. Taylor a arbitrat inclusiv meciul de la Euro 2020 dintre Finlanda şi Danemarca, meci în timpul căruia mijlocaşul Christian Eriksen a leşinat pe teren şi a fost salvat in extremis de echipele de medici prezente la stadion. Anthony Taylor este asistat la Euro 2024 de Gary Beswick şi Adam Nunn.
Facundo Tello (Argentina)
Facundo Tello (42 de ani) este arbitrul argentinian care urmează să conducă meciuri de la Euro 2024, în urma parteneriatului încheiat de cei de la UEFA cu CONMEBOL, organizaţia care conduce fotbalul din America de Sud. Tello este arbitru internaţional FIFA din 2019, arbitrând, printre altele, meciuri de la Cupa Ţărilor Arabe din 2021. Tello a devenit cu adevărat cunoscut la nivel global după ce a condus un meci Boca Juniors - Racing Club din noiembrie 2022. În meciul respectiv, Tello a acordat 10 cartonaşe roşii, şapte unor fotbalişti de la Boca Juniors şi trei unor fotbalişti de la Racing Club, după o bătaie generală. La Euro 2024, Tello este asistat de Gabriel Chade şi Ezequiel Brailovsky.
Clement Turpin (Franţa)
Clement Turpin (42 de ani) este arbitru internaţional încă din 2010. În 2016, reprezentanţii Federaţiei Franceze de Fotbal l-au desemnat cel mai bun arbitru francez. În acelaşi an, a arbitrat meciuri de la Campionatul European şi de la Jocurile Olimpice. De asemenea, Turpin a fost prezent şi la Mondialul din 2018, din Rusia, şi a arbitrat finala UEFA Europa League din 2021, dintre Villarreal şi Manchester United, şi finala UEFA Champions League din 2022, dintre Liverpool şi Real Madrid. La Euro 2024, Clement Turpin este asistat de Nicolas Danos şi Benjamin Pages.
Slavko Vinčić (Slovenia)
Slavko Vinčić (44 de ani) este arbitru internaţional FIFA încă din 2010 şi, de curând, a arbitrat finala UEFA Champions League, Real Madrid - Borussia Dortmund 2-0. Vincic a fost prezent inclusiv la Euro 2012, când a făcut parte din brigada condusă de Damir Skomina. A arbitrat zeci de meciuri din cupele europene, inclusiv finala UEFA Europa League din 2022, dintre Eintracht Frankfurt şi Glasgow Rangers. Vincic a arbitrat trei meciuri de la Euro 2020, inclusiv duelul dintre Italia şi Belgia din faza sferturilor de finală. În mai 2020, Vincic a fost arestat din greşeală, fiind confundat cu membrul unei grupări infracţionale ce se ocupa cu traficul de droguri şi cu traficul de persoane. La Euro 2024, Vincic este asistat de Tomaž Klančnik şi Andraž Kovačič.
Felix Zwayer (Germania)
Felix Zwayer (43 de ani) este arbitru internaţional de mai mulţi ani, iar cel mai important joc condus a fost finala UEFA Nations League de anul trecut, dintre Croaţia şi Spania. Cariera lui Zwayer a fost presărată cu numeroase scandaluri. Totul a început încă din sezonul 2004-2005, când Zwayer era arbitru asistent în brigada condusă de Robert Hoyzer. Zwayer ar fi încasat 300 de euro ca să ajute echipa Wuppertaler SV, într-un meci jucat în liga a doua germană. Deşi Zwayer şi alţi trei arbitri au dat, în cele din urmă, în vileag operaţiunea de aranjare de meciuri a lui Hoyzer, Zwayer a primit o suspendare de şase luni. În decembrie 2021, Zwayer a fost implicat într-un alt scandal major, după ce a refuzat să acorde un penalty clar ca lumina zilei pentru Borussia Dortmund în meciul jucat împotriva marii rivale, Bayern Munchen. Mai mult, Zwayer l-a eliminat pe antrenorul Borussiei, pentru proteste. La finalul jocului, Jude Bellingham, actuala vedetă a lui Real Madrid, pe atunci la Borussia Dortmund, a reclamat că "nu poţi să te aştepţi la altceva, când pui să arbitreze cel mai important meci din Germania un arbitru cunoscut pentru implicare în aranjare de meciuri". După acel joc, Zwayer a luat o pauză de două luni din arbitraj. A revenit în februarie 2022, la meciul dintre Hannover 96 şi Darmstadt, când a fost acuzat din nou acuzat că nu a acordat un penalty clar ca lumina zilei. La Euro 2024, Felix Zwayer ar urma să fie asistat de Stefan Lupp şi de Marco Achmüller.
Pe lângă numele menţionate până acum, UEFA a mai selectat 20 de arbitri care ar urma să activeze, la Euro 2024, strict ca arbitri-video, dar şi 12 arbitri care ar urma să activeze strict ca arbitri de rezervă. Lista celor 20 îi cuprinde pe Bastian Dankert, Christian Dingert şi Marco Fritz (toţi Germania), Stuart Attwell şi David Coote (ambii Anglia), Jérôme Brisard şi Willy Delajod (ambii Franţa), Massimiliano Irrati şi Paolo Valeri (ambii Italia), Rob Dieperink şi Pol van Boekel (ambii Olanda), Bartosz Frankowski şi Tomasz Kwiatkowski (ambii Polonia), Alejandro Hernández Hernández şi Juan Martínez Munuera (ambii Spania), Cătălin Popa (România), Nejc Kajtazovič (Slovenia), Tiago Martins (Portugalia), Fedayi San (Elveţia) şi Alper Ulusoy (Turcia). Lista celor 12 îi cuprinde pe Irfan Peljto şi Senad Ibrišimbegović (ambii Bosnia Herţegovina), Donatas Rumšas şi Aleksandr Radiuš (ambii Lituania), Serdar Gözübüyük şi Johan Balder (ambii Olanda), Espen Eskås şi Jan Erik Engan (ambii Norvegia), Rade Obrenović şi Jure Praprotnik (ambii Slovenia) şi Mykola Balakin şi Oleksandr Berkut (ambii Ucraina).