EURO 2024. România se opreşte în optimi. Drăguş: "Rămâne după acest European speranţa pe care am dat-o românilor"
EURO 2024. Denis Drăguş a declarat, marţi seară, după eliminarea tricolorilor de la Euro 2024 în faza optimilor, că după acest turneu final rămâne speranţa pe care echipa a dat-o românilor.
De Redactia Observator la 02.07.2024, 21:40“E clar că ne doare, ne-am dorit să mergem cât mai departe. Din păcate ne-am oprit aici, dar cred că am dat totul şi ne bucurăm că am reuşit să facem lumea fericită. Din păcate nu am putut mai mult, am dat totul pe teren. Suntem un pic supăraţi, am arătat că puteam să ne batem de la egal la egal, chiar să trecem. Senzaţională a fost experienţa. Sunt fără cuvinte pentru tot ce s-a întâmplat aici, suporteri, susţinere... Ceea ce rămâne după acest European, speranţa pe care am dat-o românilor, inspiraţia pe care am putut să o transmitem copiilor”, a spus Drăguş la Pro TV.
Reprezentativa tricoloră, “Generaţia de Suflet” a fotbalului românesc, s-a oprit, marţi seară, în optimile de finală ale Campionatului European, fiind învinsă cu scorul de 3-0 de Ţările de Jos, la Munchen. Naţionala a ajuns în optimi după ce a câştigat grupa E.