Antena LIVE

Legendarul pilot Marin Dumitrescu a murit la vârsta de 102 ani

Motorsportul românesc este mai sărac de azi. Legendarul pilot Marin Dumitrescu s-a stins din viaţă la venerabila vârstă de 102 ani.

De la 27.04.2021, 17:29
Marin Dumitrescu şi-a dedicat toată viaţa motorsportului Facebook Federaţia Română de Automobilism Sportiv

Federaţia Română de Automobilism Sportiv a anunţat trecerea în nefiinţă a lui Marin Dumitrescu. „Legendarul pilot Marin Dumitrescu s-a stins din viață la venerabila vârstă de 102 ani. Întreaga sa viață a fost dedicată motorsportului, pasiune pe care au preluat-o și urmașii săi. Rămas bun, nea Marin!”, a scris FRAS pe Facebook.

Cine a fost Marin Dumitrescu

Conform site-ului oficial al instituției, Marin Dumitrescu a pus umărul la cucerirea primelor trofee din istoria automobilismului românesc, trecându-și în palmares peste 30 de tituluri de campion. De asemenea, Marin Dumitrescu a construit automobile de curse, a format echipe de raliu şi a influenţat destine de campioni, precum Ştefan Vasile, Titi Aur sau Claudiu David.

Marin Dumitrescu s-a născut pe 19 ianuarie 1919, într-un sat din Oltenia, Comani, şi a avut 8 fraţi, 4 fete şi 4 băieţi. Pe când avea 13 ani, a ajuns în Bucureşti, iar la scurt timp a devenit ucenic la Ford România, secţia motoare, unde era în echipa maestrului Artur Strijek.

După ce l-a admirat pe campionul german Hans Stuck la Marele Premiu al Bucureştiului din 1939, Marin Dumitrescu a fost nevoit să plece în 1941 la război, participând la atacul de la Stalingrad. În 1944, s-a întors de pe front şi atunci a început şi cariera sa în motorsport. Prima oară în cursele cu jeep-urile pe care le aduseseră americanii în România. Mai întâi în cursele de viteză de pe străzile Bucureştiului, iar mai apoi în cursele de coastă de la Predeal.

În 1948, Marin Dumitrescu a luat pentru prima oară startul în Marele Premiu al României, competiţia care a continuat tradiţia Marelui Premiu al Bucureştiului. După ce în anii anteriori asistase la cursele de coastă de la Sinaia, în 1950, Marin Dumitrescu a reuşit cea mai mare victorie din carieră chiar acolo.

După 1953, automobilismul sportiv autohton a cunoscut o cădere şi chiar a aproape dispărut pentru mai bine de un deceniu. Competiţiile importante au început să reapară după 1965 odată cu organizarea Raliului Bucureştiului şi Raliului României. Marin Dumitrescu s-a aflat printre cei care au participat activ la revitalizarea acestui fenomen. În 1967, avându-l în dreapta pe Ştefan Iancovici, Marin Dumitrescu a obţinut locul 2 la Raliul Transbalcanic, o competiţie care s-a desfăşurat pe o lungime de 4.000 de kilometri. Iugoslavii au câştigat la o diferenţă de numai o secundă. În acelaşi an, a luat startul la prima competiţie internaţională importantă, Raliul Dunării, dar nu a reuşit să încheie din cauza problemelor tehnice. În 1968, Marin Dumitrescu a devenit campion naţional absolut la prima ediţie a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă. Un an mai târziu, avându-l pe Petre Vezeanu copilot, a fost vicecampion la prima ediţie a Campionatului Naţional de Raliuri. Până la retragerea din 1977, a mai cucerit 4 titluri de campion naţional: 1970 (clasa 2), 1972 (clasa 3), 1973 (clasa 4), 1976 (clasa 6).

Soţia lui Marin Dumitrescu, Florica, a fost o lungă perioadă preşedinta Comisiei Centrale a Arbitrilor din fosta Federaţie Română de Automobilism şi Karting (FRAK). Fiul acestora, Radu Dumitrescu, are în palmares câte un titlu de campion naţional la viteză în coastă şi la viteză pe circuit. La rândul său, Radu, a fost preşedinte al Comisiei Naţionale de Viteză în Coastă din carul FRAS, are doi urmaşi dedicaţi trup şi suflet acestui sport, Silviu şi Andrei. Ambii sunt activi în Campionatul Naţional de Viteză în Coastă. Silviu, revenit în 2018, în competiţie, a fost vicecampion naţional absolut, în timp ce Andrei, la fix 50 de ani de când bunicul său devenea primul campion, a cucerit la finele sezonului trecut titlul de campion naţional absolut la viteză în coastă.

Cetățean de Onoare al orașului Sinaia

Ca urmare a participării sale la toate concursurile automobilistice organizate în Sinaia, orașul în care, în 1950, a realizat cea mai mare victorie din carieră, la cursa de Coastă, Marin Dumitrescu a fost numit, în 2011, Cetățean de Onoare al orașului Sinaia, apoi a primit din partea președintelui României, Traian Băsescu, distincția Ordinului Național “Serviciul Credincios” în grad de “Cavaler”. De asemenea, în 2012 a fost declarat oficial și Maestru al Sportului de către Ministerul Tineretului și Sportului.

În acest an, FRAS și Romfilatelia au realizat un întreg poştal cu timbru marcă fixă „Piloți de Legendă”, în semn de respect şi preţuire faţă de legendarul sportiv român.

Pe lângă performanțele ca sportiv, Marin Dumitrescu a fost și fondator a două cluburi, Unirea Tricolor și Politehnica București. Totodată, a scris două cărți, una autobiografică „Un sfert de veac la volanul bolizilor” (1978) și Automobilismul Sportiv Românesc (2010). Totodată, în 2017 a fost lansat un documentar despre viața sa, numit „Cursa vieții mele”.

Ți-a plăcut acest articol?

automobilism
Întrebarea zilei
Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

La pădure

La terasă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră....
CaTine
Publicat 01.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Tesla Autopilot ar fi cauzat 13 accidente fatale. Cum ar fi eșuat sistemul auto
Useit
Publicat 30.04.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Billie Eilish a anunțat turneul „Hit Me Hard and Soft”. Seria de spectacole...
ZU
Publicat 01.05.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Melisa Döngel, dezvăluiri despre rolul vieții. Ce stea de cinema visează să...
Happy
Publicat 01.05.2024
Ce este tiroidita autoimună. Cum se identifică și cum o poți controla
Medicool
Publicat 01.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024