Antena LIVE

Olanda - Ecuador 1-1, la Cupa Mondială 2022. Sud-americanii au dominat partida şi puteau obţine calificarea

Selecţionatele Olandei şi Ecuadorului au terminat la egalitate, 1-1 (1-0), vineri seara, pe Khalifa International Stadium din Ar-Rayyan, într-un meci din Grupa A a Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, notează Agerpres.

De la 25.11.2022, 21:26
Profimedia

Echipa antrenată de Louis van Gaal a dezamăgit în acest meci, în care se poate considera mulţumită cu punctul obţinut. Cody Gakpo (6) a deschis scorul pentru Oranje, iar golgheterul Enner Valencia (49) a înscris golul sud-americanilor. Batavii au început foarte bine meciul şi au deschis scorul după doar şase minute, prin Gakpo, cu un şut de la 18 metri, fără speranţe pentru Galindez, după o pasă inteligentă venită de la Klaassen. Din acel moment, tripla vicecampioană mondială (1974, 1978, 2010) a jucat la conservarea rezultatului şi Ecuadorul a fost echipa pozitivă, care a presat în căutarea egalării, iar apoi chiar a victoriei.

Ecuadorul a ajuns o singură dată în optimile de finală

Sud-americanii, mai rapizi şi mai determinaţi, au avut o primă oportunitate în min. 11, însă şutul lui Valencia din voleu a fost blocat de van Dijk. În min. 32, acelaşi neobosit Valencia a trecut de Dumfries şi a tras la colţul scurt din marginea careului, dar Noppert a respins în corner. Ecuadorul a marcat în finalul primei reprize (45+4), prin Estupinan, cu un şut din careu, dar golul a fost anulat pentru ofsaid la Porozo, care se afla aproape de traiectoria mingii.

''La Tri'' a egalat imediat după pauză (49), prin acelaşi omniprezent Valencia, care a reluat în plasă mingea respinsă de Noppert la şutul lui Estupinan. În min. 59, echipa antrenată de Gustavo Alfaro a trecut pe lângă al doilea gol, însă şutul lui Valencia a fost blocat de van Dijk, iar apoi Plata a tras în bară. Olanda a încercat să construiască, dar acţiunile ofensive s-au frânt repede, cu mult înainte de a ajunge la poarta lui Galindez. Mai mult, bravul portar Noppert a fost aproape de o gafă, pe final (90+1) când a degajat în Rodriguez.

Pe acelaşi subiect

Chiar dacă a avut o posesie mai bună (46%-36%, 18% in contest), Olanda a fost depăşită de Ecuador la capitolele şuturi la poartă (14-2) şi pe poartă (4-1). Cele două echipe s-au mai întâlnit de două ori, de fiecare dată în meciuri amicale, 1-0 pentru Olanda în 2006 şi 1-1 în 2014. După ce au câştigat meciurile de debut în Qatar cu 2-0, cele două formaţii îşi vor decide soarta în ultima etapă, pe 29 noiembrie, când Olanda va întâlni Qatarul (Al Bayt Stadium - Al Khor, 17:00), iar Ecuadorul va înfrunta Senegalul (Khalifa International Stadium - Ar-Rayyan, 17:00).

Ecuadorul a ajuns o singură dată în optimile de finală, în 2006, la CM din Germania, iar la partida cu Senegalul nu va putea conta pe Mendez, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene. De asemenea, trebuie să îl recupereze pe Valencia, care a ieşit din nou cu dureri la genunchiul drept, ca şi la meciul de debut.

Ți-a plăcut acest articol?

qatar campionat mondial campionat mondial 2022 olanda ecuador cupa mondiala 2022
Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?

În vacanţă, în ţară

În vacanţă, în străinătate

Acasă, cu familia

Cu prietenii

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Cum găsești iPhone-ul pierdut, chiar dacă e închis. Trucul simplu la care...
Useit
Publicat 05.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024