PSG - Bayern 0-1, în optimile Ligii Campionilor. Nemții au prima șansa la calificare după un meci spectacol: Mbappe n-a fost titular
Paris Saint-Germain a fost învinsă de Bayern Munich cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara, chiar pe stadionul Parc des Princes, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal.
De Redactia Observator la 15.02.2023, 00:13Bavarezii au făcut diferenţa prin golul înscris de francezul Kingsley Coman, un produs al academiei lui PSG, cu un şut din careu, o vină la gol având şi portarul Gianluigi Donnarumma, care a lăsat mingea să treacă pe sub el (53). Coman a marcat la meciul său cu numărul 50 în Champions League.
Coman a fost cel care a marcat şi golul prin care Bayern a câştigat finala Ligii Campionilor din 2020, cu PSG, la Lisabona. Bayern a dominat cea mai mare parte a jocului şi a mai avut ocazii bune de gol prin Kimmich şi Choupo-Moting, dar Donnarumma şi-a răscumpărat din vina de la gol, respingând în bară şutul camerunezului.
PSG, care la pauză nu avea niciun şut pe poartă, a reuşit un forcing pe finalul partidei, însă golul marcat de Kylian Mbappe (82) a fost anulat pentru ofsaid la Nuno Mendes. Mbappe a avut o ocazie bună şi în min. 74, însă nu a reuşit să îl învingă pe Sommer.
Messi (85) şi Vitinha (86) au ratat şi ei, iar campioana Franţei a pierdut, deşi Bayern a încheiat meciul în zece oameni, Benjamin Pavard fiind eliminat (90+2) pentru fault la Messi.
Manşa secundă va avea loc la Munchen, pe 8 martie.
Matthaus, încrezător în calificarea echipei Bayern în faţa celor de la PSG
Fostul jucător al echipei Bayern Munchen, Lothar Matthaus, prezice, deloc surprinzător, o calificare a grupării bavareze în faţa celor de la Paris Saint-Germain, după duelul din optimile Ligii Campionilor.
„Dacă urmăriţi veştile de la Paris Saint-Germain din ultimele săptămâni, FC Bayern nu are de ce să-şi facă griji. Nici Gnabry şi Gucci (se referă la controversa stârnită de prezenţa germanului la Săptămâna Modei în ziua lui liberă - n.r.) şi nici Manuel Neuer şi accidentul de schi nu pot rivaliza cu ceea ce se întâmplă în jurul echipei franceze. La nivel sportiv, Messi, Neymar şi Compania au fost eliminaţi în cupă de rivalii detestaţi din sud, Olympique de Marseille. În ligă, a fost faliment în prestigiosul duel cu Monaco. Povestea lui Neymar, accidentările lui Mbappé şi aşa mai departe. În comparaţie, Bavaria este însorită. Trei victorii consecutive. În cupă, a ajuns cu încredere în turul următor şi conduce în campionat", a afirmat Matthaus.
Partida retur PSG - Bayern Munchen va avea loc în luna martie.