Simona Halep a învins-o pe Venus Williams şi va juca împotriva Serenei, în optimi, la Australian Open
Simona Halep, locul I WTA, finalista ediţiei trecute, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-3, pe americanca Venus Williams, locul 36 WTA, calificându-se în optimile de finală ale Australian Open.
De Redactia Observator la 19.01.2019, 11:45Simona Halep, locul I WTA, finalista ediţiei trecute, a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-3, pe americanca Venus Williams, locul 36 WTA, calificându-se în optimile de finală ale Australian Open.
Simona Halep a răspuns provocării lansate de Serena Williams şi va disputa, luni, poate cea mai importantă şi aşteptată partidă de la actuala ediţie a Australian Open, cu cea mai titrată jucătoare din secolul XXI, care aspiră la primul loc în istorie. Pentru a răspunde provocării, liderul WTA a trebuit să treacă de Venus, sora mai mare a Serena. Iar româncă a făcut-o "en fanfare", la fel ca în precedentele două paride jucate de ele.
Venus joacă în stilul familiei Williams, ofensiv, cu responsabilitate, cu lovituri explozive, fără să aştepte greşeala de dincolo de fileu. Din acest motiv, pentru că vrea mereu să conducă, Venus Williams produce lovituri imparabile, dar şi erori numeroase în acelaşi timp.
Halep cunoaşte "marfa" şi a aplicat exact ceea ce trebuia în meciul de pe Margaret Court: răbdare, un joc variat, lung, ghidat către marginile terenului, plasând mingi care să o scoată din zona de confort pe adversară. În plus, ea a servit consistent şi nu a ezitat să vină la fileu eficient, ori de câte ori a avut ocazia. De altfel, serviciul este arma imbatabilă cu care Halep s-a prezentat la Melbourne, cel puţin în aceste trei tururi jucate.
Simona Halep a avut mingi de break în toate ghemurile jucate în primul set şi a fructifcat dintre ele la 2-2 şi la 4-2. Liderul WTA a salvat la rândul ei, patru mingi de break în ghemul al şaselea, înainte de a închide setul cu 6-2, după 39 de minute de joc.
Halep a început cu break setul secund, dar s-a relaxat, iar Williams a profitat şi a egalat la 1. Jucătoarea română a mai câştigat pe serviciul rivalei la 3-3 şi încă o dată la 5-3, încheind meciul cu 6-3, după 77 de minute.
În faza următoare, Simona Halep va evolua cu Serena Williams, locul 16 WTA. Aceasta va fi a zecea lor partidă directă (8-1 pentru Williams), prima de când Serena a devenit mamă.
Calificarea în optimi este recompensată la Melbourne cu un premiu de 260.000 de dolari australieni (186.000 de dolari americani) şi cu 240 de puncte WTA.