Premieră anunţată de Twitter: utilizatorii îşi vor putea edita postările, dar doar pe bază de abonament
După mulţi ani în care a refuzat să-şi lase utilizatorii să editeze postările, Twitter lansează această facilitate, care va fi, însă, disponibilă doar pe bază de abonament.
De Redactia Observator la 04.10.2022, 07:51Twitter a început să implementeze funcţia de editare a postărilor. Aceasta va fi accesibilă doar celor care plătesc un abonament Twitter Blue. Blue costă 5 dolari pe lună şi este disponibil, deocamdată, doar într-un număr limitat de ţări, potrivit News.ro.
Funcţia de editare este disponibilă doar în primele 30 de minute după ce s-a publicat un post
La fel ca Twitter Blue, noua funcţie de editare, aflată în dezvoltare de mai multă vreme, are şi ea o disponibilitate limitată. Deocamdată, aceasta poate fi folosită doar în Australia, Canada şi Noua Zeelandă.
Funcţia de editare este disponibilă doar în primele 30 de minute după ce s-a publicat un post. Şi în acest interval utilizatorul poate edita postul doar de cinci ori. Aceste limitări ar trebui să aibă rolul de a împiedica utilizatorii să schimbe radical înţelesul mesajelor. Fiecare postare editată va avea un istoric, unde ceilalţi utilizatori pot vedea mesajele anterioare şi modificările făcute.
Editarea este, de departe, cea mai cerută facilitate de către utilizatorii Twitter. De aceea, compania speră ca numărul abonaţilor Blue să crească după introducerea acesteia pe bază de paywall. Twitter Blue este, deocamdată, disponibil doar în Statele Unite, Australia, Canada şi Noua Zeelandă, iar de extinderea acestuia va depinde şi disponibilitatea noii funcţii de editare a postărilor.