Antena LIVE

Curs valutar

Video

Plaja de poveste din România care întâmpină turiştii cu un concept inedit. În plin sezon, cazarea costă 30 de lei

Se apropie weekendul, avem vreme caniculară, iar toate acestea la pachet ne fac să ne gândim la o escapadă la mare. Pentru a evita aglomeraţia, dar şi preţurile extrem de mari din staţiunile consacrate, există şi o altfel de vacanţă, la cort sau la rulotă, pe o plajă sălbatică. De exemplu la Corbu, una dintre puţinele plaje virgine din Europa.

De la 15.07.2022, 10:29
WhatsApp
Vezi și:

"Întotdeauna este mai bine la mare. Briza este cea salvatoare. Meteorologii spun că la acest sfârşit de săptămână vom avea valori între 29 şi 31 de grade Celsius, iar cei care vor să se răcorească pot face lucrul acesta cu o baie în mare. Apa este perfectă, are 24-25 de grade Celsius. Românii care vor să scape de caniculă pot veni la mare: tarifele la hoteluri pornesc de la 250 de lei pe noapte şi ajung la 500-600 de lei, în funcţie de hotel sau staţiune. Dacă vreţi să staţi cu rulota sau cortul, puteţi face asta la Corbu, unde sunt zone special amenajate pentru aşa ceva. Costă 30 de lei pe zi. Plaja de la Corbu are un aer sălbatic, iar pentru asta e în topul turiştilor, care se bucură din plin de linişte. Nu sunt şezlonguri, nici beach baruri, doar tihnă", spune Andreea Filip, reporter Observator.

Citește și:
Cele mai frumoase plaje din Grecia. Locuri de vis, aproape de Romania

Cât costă o vacanţă cu cortul, pe plaja Corbu

Linişte, aer curat şi cel mai frumos răsărit de soare. Aşa te întâmpină plaja de la Corbu, un loc din ce în ce mai apreciat de turişti, atât români, cât şi străini. Cei care aleg să petreacă aici mai multe zile pot veni cu cortul, cu rulota sau se pot caza în singurul camping tematic de pe litoral. Vorbim despre un concept cu totul inedit, în stil amerindian. 12 corturi, amplasate la doar 130 de metri de mare îi aşteaptă pe turiştii care doresc să se bucure de natură, dar şi de confort. 

Pe acelaşi subiect

"Avem Pielile Roşii, Focul viu, Valurile mării, Apă dulce, Pădurea Neagră, Săgeată Iute", a explicat Claudia Dumitru, adminsitrator camping. "Fiecare are o tematică specială, inspirată din cultura amerindiană. O mică terasă în faţă, grup sanitar, duş, venilator, un frigider", arată Ionuț Bulgaru, administrator camping. "Îmi place. Sunt înâcântată. Pentru început, sunt înântată", mărturiseşte o turistă. "Şi chiar o să mai venim. Vă spun sincer". 

Cei care aleg să-şi petreacă vacanţa aici plătesc 390 lei pe noapte în timpul săptămânii și 490 lei în timpul weekendului. Sunt însă şi turişti care preferă să economisească, aşa că vin cu propriul cort sau ... cu rulota. Este şi cazul unei familii din Brăila care va sta aici până în septembrie. "În rulotă avem televizor, tot aşa un pat mare acolo, bucătăria, baie ... De toate", spune turistul.

Spre deosebire de alte plaje de pe litoralul românesc, limba de nisip de la Corbu îşi păstrează aerul sălbatic. Aici nu sunt beach baruri şi nici şezlonguri, iar oamenii se bucură de mare în linişte. Plaja de la Corbu face parte din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, împreună cu plaja de la Vadu şi cea de la Midia. 

Andreea Filip

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă. ...

litoral litoral 2022 plaja plaja corbu preturi
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024