Antena LIVE

Curs valutar

Aproape jumătate de ţară, sub avertizare cod galben de vreme severă. Vânt puternic şi viscol în 20 de judeţe până la noapte

Aproape jumătate de ţară a intrat din această dimineaţă, de la ora 5.00, sub avertizare de vreme severă. Astfel, potrivit Adiministraţiei Naţionale de Meteorologie, urmează vânt puternic în 20 de judeţe şi viscol la munte. Alerta meteo este valabilă până la noapte.

De la 27.01.2024, 07:44
WhatsApp
Galerie (2)
Aproape jumătate de ţară, sub avertizare cod galben de vreme severă. Vânt puternic şi viscol în 20 de judeţe până la noapte Arhiva / imagine ilustrativă

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de vânt puternic şi viscol în 20 de judeţe, valabilă pe parcursul zilei de sâmbătă. Astfel, în intervalul orar 5:00 - 22:00, în Oltenia, în cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Munteniei şi sudul Banatului, vântul va sufla cu rafale în general de 55 - 65 km/h, iar în Transilvania vor fi perioade de timp în care va ninge viscolit. În Carpaţii Occidentali, Meridionali şi de Curbură, mai ales la peste 1.700 de metri altitudine, vântul va avea intensificări cu rafale de 90 - 110 km/h, se va semnala viscol, iar vizibilitatea va fi redusă.

Judeţele aflate în totalitate sub avertizarea meteorologilor sunt: Cluj, Alba, Sibiu, Braşov, Hunedoara, Vâlcea, Argeş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj şi Olt, iar parţial judeţele: Mureş, Covasna, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Bihor, Arad şi Timiş.

Harta județelor afectate de codul galben de vreme severă

meteoromania.ro

Meteorologii precizează că intensificări ale vântului vor mai fi şi pe parcursul nopţii de sâmbătă spre duminică (27/28 ianuarie) în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, cu viteze de 60 - 80 km/h. 

Pe acelaşi subiect

Ninsoare puternică pe DN 7 - Valea Oltului

Ninge puternic, sâmbătă dimineața, pe DN 7 - Valea Oltului, în zona localității Câineni, iar drumarii intervin cu material antiderapant. Aceștia îi sfătuiesc pe șoferi să nu plece la drum cu mașinile neechipate. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, sâmbătă dimineața se acționează cu material antiderapant pe DN 7, în localitatea Câineni, pentru evitarea depunerii zăpezii pe partea carosabilă. În zonă ninge puternic.

"Toate utilajele sunt în stare de funcționare și pregătite să intervină pentru asigurarea circulației rutiere în condiții de siguranță", spun drumarii. Aceștia îi sfătuiesc pe șoferi să nu plece la drum cu autovehiculele neechipate corespunzător pentru iarnă.

Vremea 27 ianuarie 2024. Ninsori în aproape toată țara

Vremea va fi în general închisă şi se vor semnala precipitaţii în nordul, centrul şi estul ţării şi pe arii restrânse în rest. La munte va ninge, în Maramureş, Transilvania, Moldova şi Dobrogea vor predomina ninsorile, iar în celelalte regiuni vor fi precipitaţii mixte. Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 10...15 l/mp şi izolat 25...30 l/mp în masivele nordice ale Carpaţilor Meridionali.

Vântul va avea intensificări pe parcursul zilei şi în prima parte a nopţii în Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, în nord-vestul Munteniei şi în sudul Banatului, cu viteze în general de 55...65 km/h. În Transilvania vor fi intervale de timp în care va ninge viscolit. În Carpaţii Occidentali, Meridionali şi de Curbură, îndeosebi la altitudini de peste 1700 m, vor fi rafale de 90...110 km/h, viscol şi vizibilitate redusă. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 şi 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -5 şi 1 grad. Pe suprafeţe mici se va forma ceaţă, cu o probabilitate mai ridicată în sudul şi centrul teritoriului.

Prognoza meteo sâmbătă în București

Cerul va avea înnorări şi trecător se vor semnala precipitaţii slabe mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 4...6 grade, iar cea minimă de -4...-2 grade. Presiunea atmosferică va fi variabilă în prima parte a intervalului, apoi va creşte.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

vremea meteo vant viscol avertizare meteo
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025