Vreme atipică pentru luna noiembrie: La munte a nins din belşug, la mare turiştii s-au plimbat pe plajă în mânecă scurtă
Ieri a fost o vreme atipică pentru luna noiembrie: au fost două anotimpuri în aceeşi zi. La munte a nins din belşug, iar drumarii au stat numai pe şosele. La mare, în schimb, turiştii s-au bucurat de temperaturi ridicate, terasele au fost pline, iar bucătarii au ispitit oaspeţii cu tot felul de preparate cu specific pescăresc.
De Redactia Observator la 20.11.2022, 11:01Vreme neaşteptat de călduroasă la malul mării pentru sfârşitul lunii noiembrie. Încă de dimineaţă, soarele a fost generos, iar la orele prânzului termometrele au arătat peste 20 de grade Celsius, o temperatură ideală pentru plimbări pe plajă în mânecă scurtă.
Turiştii şi localnicii au făcut doar băi de soare. Apa e totuşi rece. S-au plimbat pe plajă, au adunat scoici şi s-au relaxat cât să le ajungă pentru toată săptămâna viitoare. Iar după plimbare, turiştii au fost ispitiţi la terase.
Alexandru Munteanu, manager restaurant: E neaşteptat de plăcut afară, am deschis şi terasa, toată lumea se bucură de aer liber şi de mare.
Client la terasă: Să încheiem sezonul la mare în noiembrie. Cald şi frumos, ne simţim bine.
- Efectul neașteptat al războiului: Pe litoral limbile "oficiale" sunt ucraineana și engleza. Hotelierii se bucură...
- Cele 2 staţiuni care au "furat" turiştii din Mamaia în 2022 au planuri şi mai mari pentru anul viitor
- Pe litoral temperatura resimțită a fost de 27 de grade Celsius. Curajoșii au făcut și o baie în Marea Neagră
Client la terasă: Am venit special ca să vedem marea în noiembrie.
Cherhanalele au fost cele mai căutate. E pregătirea pentru luni, prima zi din post cu dezlegare la peşte.
Sorin Rusu, bucătar-şef: Este cel mai bogat sezon la pescuit pe care îl poate oferi marea. E seznul barbunului, pălămida, zarganul, calcanul se prinde foarte bine în perioada asta.
Vremea va fi splendidă la mare şi astăzi, când temperaturile vor urca până la 22 de grade. La munte, însă, de aseară, este cod galben de ninsori. În staţiunea Rânca, stratul de zăpadă depus este consistent, iar pentru a menţine şoselele curate, drumarii au făcut noapte albă.
Şi staţiunea montană Straja este învăluită în mantie albă. A nins ore-n şir, iar cabanierii şi proprietarii de vile au fost nevoiţi să-şi facă poteci cu lopeţile pentru a ieşi din case.