Observator » Clara Mihociu
Clara Mihociu

Clara Mihociu

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate. Am vrut să aflu dacă este așa, astfel în prima zi de vacanță am bătut la ușa unui post de radio din Iași. În timp, am devenit o “voce” pe TV. Fata din Moldova, “mărunțică” cum spun oamenii când ma văd și în realitate, care zi de zi merge în alt loc și cunoaște alți oameni. Micuță, da, dar cu o voință mare, o curiozitate, le spun eu, uneori ieșită din comun, o dorință imensă de a prezenta altfel lumea care ne înconjoară. Mi-am dorit ca dincolo de tragediile pe care inevitabil trebuie sa le documentam și arătam la TV, să arăt și o altă față a Moldovei, să arăt lucrurile bune, oamenii frumoși, exemplele demne de urmat, frumusețile locului. Și, Doamne, multe sunt. Moldova e mai mult decât ceea ce se știe și am avut grijă să arăt asta. Și vreau să cred că am și reușit. Dincolo de asta, meseria aceasta îți dă șansa să schimbi ceva. Să faci dreptate uneori mai repede, să pui presiune pentru rezolvarea unor situații grave care nu suportă amânare și care ar sta probabil mult pe lista de așteptare dacă nu ai interveni și tu. Iar, când înțelegi asta, jobul devine un scop în sine. Observator nu mai e doar produsul la care lucrezi, ci instrumentul pe care folosești în munca ta. Și mai sunt multe de zis, arătat.

2752 voturi
1916 articole
Bijuteria ascunsă a Iașiului. Este ruptă din filmele cu Harry Potter și va putea fi vizitată cu doar 15 lei
Ştiri sociale

Video Bijuteria ascunsă a Iașiului. Este ruptă din filmele cu Harry Potter și va putea fi vizitată cu doar 15 lei

Bijuteria ascunsă a Iașiului. Este ruptă din filmele cu Harry Potter și va putea fi vizitată cu doar 15 lei

Una dintre cele mai frumoase biblioteci din lume se deschide publicului larg. Este vorba despre Biblioteca Universității Gheorghe...

pe 28.10.2024 la 18:16
Ora de iarnă 2024. Când ar putea renunţa România la sistem, aşa cum au făcut-o alte state
Evenimente

Video Ora de iarnă 2024. Când ar putea renunţa România la sistem, aşa cum au făcut-o alte state

Ora de iarnă 2024. Când ar putea renunţa România la sistem, aşa cum au făcut-o alte state

Ora de iarnă 2024. Weekendul acesta dăm ceasul înapoi. Ora 4 devine ora 3 în noaptea de sâmbătă spre...

pe 25.10.2024 la 20:13
Sprijin pentru sănătatea mintală și emoțională a elevilor din România. Programul va fi testat timp de 2 ani
Educaţie

Video Sprijin pentru sănătatea mintală și emoțională a elevilor din România. Programul va fi testat timp de 2 ani

Sprijin pentru sănătatea mintală și emoțională a elevilor din România. Programul va fi testat timp de 2 ani

Elevii din România vor beneficia de sprijin pentru sănătatea lor mintală și emoțională. Aşa sună un nou proiect...

pe 25.10.2024 la 08:50
Concursul prin care studenţii pot fi scutiţi de plata cazării la cămin pe un an. Câştigătorul trebuie să cucerească TikTok-ul
Evenimente

Video Concursul prin care studenţii pot fi scutiţi de plata cazării la cămin pe un an. Câştigătorul trebuie să cucerească TikTok-ul

Concursul prin care studenţii pot fi scutiţi de plata cazării la cămin pe un an. Câştigătorul trebuie să cucerească TikTok-ul

Concursul celor mai frumoase camere de cămin a devenit deja o tradiţie pentru studenţii din campusul Tudor Vladimirescu de la...

pe 24.10.2024 la 17:47
Noi schimbări pentru şoferii români. Ar putea scăpa de amenzi, dacă în timpul unui control nu au la ei permisul auto
Ştiri Auto

Video Noi schimbări pentru şoferii români. Ar putea scăpa de amenzi, dacă în timpul unui control nu au la ei permisul auto

Noi schimbări pentru şoferii români. Ar putea scăpa de amenzi, dacă în timpul unui control nu au la ei permisul auto

Se pregătesc noi schimbări pentru șoferi! Ar putea scăpa de amendă dacă în timpul unui control nu au la ei permisul de...

pe 24.10.2024 la 09:45
Jobul de-o vară care le aduce tinerilor mii de dolari în portofel. "În esenţă, mi-a schimbat viaţa"
Ştiri economice

Video Jobul de-o vară care le aduce tinerilor mii de dolari în portofel. "În esenţă, mi-a schimbat viaţa"

Jobul de-o vară care le aduce tinerilor mii de dolari în portofel. "În esenţă, mi-a schimbat viaţa"

Studenţii care vor să viziteze oraşele pe care le văd doar în filme pot să aplice pentru programele Work and...

pe 23.10.2024 la 18:31
Incendiu puternic în Slănic Moldova. Două restaurante au fost înghiţite de flăcări
Evenimente

Video Incendiu puternic în Slănic Moldova. Două restaurante au fost înghiţite de flăcări

Incendiu puternic în Slănic Moldova. Două restaurante au fost înghiţite de flăcări

Incendiu puternic, surprins de camerele de supraveghere, în Slănic Moldova. Două restaurante au fost afectate, iar...

pe 23.10.2024 la 13:20
O şosea care face legătura între Iaşi şi Neamţ s-a surpat. Autorităţile spun că mai durează până o repară
Evenimente

Video O şosea care face legătura între Iaşi şi Neamţ s-a surpat. Autorităţile spun că mai durează până o repară

O şosea care face legătura între Iaşi şi Neamţ s-a surpat. Autorităţile spun că mai durează până o repară

Situaţie periculoasă pe un drum care face legătura între Iaşi şi Neamţ. Şoseaua s-a surpat pe un sens de mers,...

pe 22.10.2024 la 13:46
ANIMAŢIE. O femeie a murit arsă de vie în maşină, cu câteva minute înainte să ajungă la muncă
Evenimente

Video ANIMAŢIE. O femeie a murit arsă de vie în maşină, cu câteva minute înainte să ajungă la muncă

ANIMAŢIE. O femeie a murit arsă de vie în maşină, cu câteva minute înainte să ajungă la muncă

Accident cumplit pe centura Bacăului! O femeie a ars de vie după ce maşina pe care o conducea s-a izbit de un parapet şi s-a...

pe 21.10.2024 la 20:26
Românii, amatorii gustărilor între mese
Ştiri sociale

Video Românii, amatorii gustărilor între mese

Românii, amatorii gustărilor între mese

Nutriţioniştii susţin că gustările între mese sunt bune doar dacă sunt într-adevăr hrănitoare.

pe 16.10.2024 la 17:03
Un tânăr s-a jucat cu nervii vatmanilor din Iaşi, după ce şi-a parcat maşina pe linia de tramvai. Găsit după o oră de poliţişti, a venit amuzat şi în pijamale
Evenimente

Video Un tânăr s-a jucat cu nervii vatmanilor din Iaşi, după ce şi-a parcat maşina pe linia de tramvai. Găsit după o oră de poliţişti, a venit amuzat şi în pijamale

Un tânăr s-a jucat cu nervii vatmanilor din Iaşi, după ce şi-a parcat maşina pe linia de tramvai. Găsit după o oră de poliţişti, a venit amuzat şi în pijamale

Un tânăr de 19 ani, din Iaşi, a creat haos în centrul oraşului, după ce şi-a lăsat maşina parcată fix pe linia...

pe 16.10.2024 la 13:42
Racla Sfintei Parascheva a fost repusă în catedrală. Inima credinţei a bătut 8 zile în Iaşi: record de oameni în ziua Hramului

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă aseară în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, abia după...

pe 16.10.2024 la 07:47
Pelerinaj prelungit la racla cu moaştele Sfintei Parascheva. Cozi interminabile şi la o zi după hramul Cuvioasei. Cele mai vândute obiecte bisericeşti
Evenimente

Video Pelerinaj prelungit la racla cu moaştele Sfintei Parascheva. Cozi interminabile şi la o zi după hramul Cuvioasei. Cele mai vândute obiecte bisericeşti

Pelerinaj prelungit la racla cu moaştele Sfintei Parascheva. Cozi interminabile şi la o zi după hramul Cuvioasei. Cele mai vândute obiecte bisericeşti

Pelerinajul de la Iaşi se încheie astăzi. Pentru prima oară în ultimii ani, sunt pelerini la coadă chiar şi la...

pe 15.10.2024 la 21:35
ANIMAŢIE. Filmul accidentului cu şapte răniţi din Iaşi. Un şofer care a virat fără să se asigure a provocat nenorocirea
Evenimente

Video ANIMAŢIE. Filmul accidentului cu şapte răniţi din Iaşi. Un şofer care a virat fără să se asigure a provocat nenorocirea

ANIMAŢIE. Filmul accidentului cu şapte răniţi din Iaşi. Un şofer care a virat fără să se asigure a provocat nenorocirea

Accident înfiorător la Iaşi. Trei tineri care erau pe o bancă şi pe trotuar au fost răniţi de o maşină care a...

pe 15.10.2024 la 19:54
350.000 de credincioşi au participat la pelerinajul de Sf. Parascheva în cele opt zile. 2.000 de oameni încă mai aşteaptă la rând
Evenimente

Video 350.000 de credincioşi au participat la pelerinajul de Sf. Parascheva în cele opt zile. 2.000 de oameni încă mai aşteaptă la rând

350.000 de credincioşi au participat la pelerinajul de Sf. Parascheva în cele opt zile. 2.000 de oameni încă mai aşteaptă la rând

Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva continuă şi astăzi. Şi chiar dacă astăzi este ultima zi anunţată de...

pe 15.10.2024 la 13:58
Sf. Parascheva, la final: 250.000 de oameni s-au închinat la raclă în cele 7 zile de pelerinaj. "Uitaţi ce atmosferă. E chiar ceva tainic, sfânt"
Evenimente

Video Sf. Parascheva, la final: 250.000 de oameni s-au închinat la raclă în cele 7 zile de pelerinaj. "Uitaţi ce atmosferă. E chiar ceva tainic, sfânt"

Sf. Parascheva, la final: 250.000 de oameni s-au închinat la raclă în cele 7 zile de pelerinaj. "Uitaţi ce atmosferă. E chiar ceva tainic, sfânt"

A fost ziua cea mare pentru credincioşii veniţi la Iaşi, la hramul Sfintei Parascheva. 250 de mii de oameni s-au închinat...

pe 15.10.2024 la 08:43
Record de pelerini şi cozi kilometrice la moaştele Sfintei Parascheva, în Iaşi. Politicienii care au sărit rândul
Evenimente

Video Record de pelerini şi cozi kilometrice la moaştele Sfintei Parascheva, în Iaşi. Politicienii care au sărit rândul

Record de pelerini şi cozi kilometrice la moaştele Sfintei Parascheva, în Iaşi. Politicienii care au sărit rândul

A fost ziua cea mare pentru credincioşii veniţi la Iaşi, la hramul Sfintei Parascheva. 230.000 de credincioşi s-au...

pe 14.10.2024 la 19:45
Mare de oameni la slujba de Sf. Parascheva de la Iaşi: Ciolacu, Ciucă, Geoană şi Lasconi au asistat din mulţime. Simion şi Becali au intrat în faţă
Evenimente

Video Mare de oameni la slujba de Sf. Parascheva de la Iaşi: Ciolacu, Ciucă, Geoană şi Lasconi au asistat din mulţime. Simion şi Becali au intrat în faţă

Mare de oameni la slujba de Sf. Parascheva de la Iaşi: Ciolacu, Ciucă, Geoană şi Lasconi au asistat din mulţime. Simion şi Becali au intrat în faţă

Zi de mare sărbătoare pentru credincioşii ortodocşi. Este ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, iar pelerinajul de la Iaşi,...

pe 14.10.2024 la 13:21
Sf. Parascheva: 100.000 de sarmale vor fi împărţite. 50.000 de oameni încă aşteaptă să se închine la racla Cuvioasei
Evenimente

Video Sf. Parascheva: 100.000 de sarmale vor fi împărţite. 50.000 de oameni încă aşteaptă să se închine la racla Cuvioasei

Sf. Parascheva: 100.000 de sarmale vor fi împărţite. 50.000 de oameni încă aşteaptă să se închine la racla Cuvioasei

Creştinii o cinstesc astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, iar zeci de mii de oameni încă...

pe 14.10.2024 la 09:22
Pelerinajul Sfintei Parascheva. Ce obiecte mai puţin obişnuite au adus oamenii la sfinţit: "I s-a arătat în vis"
Evenimente

Video Pelerinajul Sfintei Parascheva. Ce obiecte mai puţin obişnuite au adus oamenii la sfinţit: "I s-a arătat în vis"

Pelerinajul Sfintei Parascheva. Ce obiecte mai puţin obişnuite au adus oamenii la sfinţit: "I s-a arătat în vis"

Au mai rămas câteva ore până la hramul Sfintei Parascheva, vârful celui mai mare pelerinaj din ţară. Şi...

pe 13.10.2024 la 19:25
Pelerinajul Sfintei Parascheva. Ce își dorește Gabriela, o tânără din Ucraina, care a așteptat 12 ore să se închine la moaștele Cuvioasei
Evenimente

Video Pelerinajul Sfintei Parascheva. Ce își dorește Gabriela, o tânără din Ucraina, care a așteptat 12 ore să se închine la moaștele Cuvioasei

Pelerinajul Sfintei Parascheva. Ce își dorește Gabriela, o tânără din Ucraina, care a așteptat 12 ore să se închine la moaștele Cuvioasei

Încă o noapte lungă de pelerinaj la Iași, unde peste 50.000 de credincioşi au așteptat mai bine de 12 ore pentru a se...

pe 13.10.2024 la 08:47
Cozi de 6 km la moaştele Sf. Parascheva. Motivul pentru care Cristina este voluntar de 4 ani: "Am simţit să fiu aici"
Evenimente

Video Cozi de 6 km la moaştele Sf. Parascheva. Motivul pentru care Cristina este voluntar de 4 ani: "Am simţit să fiu aici"

Cozi de 6 km la moaştele Sf. Parascheva. Motivul pentru care Cristina este voluntar de 4 ani: "Am simţit să fiu aici"

În numele credinţei se stă la coadă 12 ore la Iaşi. Şirul de oameni e mai mare ca niciodată şi se întinde pe...

pe 12.10.2024 la 19:18
"Copii de bani gata, taţii le iau armă". Cine este bărbatul care şi-a ucis prietenul la o partidă de vânătoare, în Iaşi
Evenimente

Video "Copii de bani gata, taţii le iau armă". Cine este bărbatul care şi-a ucis prietenul la o partidă de vânătoare, în Iaşi

"Copii de bani gata, taţii le iau armă". Cine este bărbatul care şi-a ucis prietenul la o partidă de vânătoare, în Iaşi

Tragedie la vânătoare. Un paznic a fost ucis de fiul unui cunoscut om de afaceri în timp ce se aflau la o...

pe 12.10.2024 la 19:10
Sf. Parascheva 2024. Dorința unei fetițe care a venit la pelerinaj cu familia ei. A stat într-o coadă de 5 km: "O rog să-mi dea"
Evenimente

Video Sf. Parascheva 2024. Dorința unei fetițe care a venit la pelerinaj cu familia ei. A stat într-o coadă de 5 km: "O rog să-mi dea"

Sf. Parascheva 2024. Dorința unei fetițe care a venit la pelerinaj cu familia ei. A stat într-o coadă de 5 km: "O rog să-mi dea"

Zeci de mii de oameni au participat, azi-noapte, la o procesiune impresionantă pe străzile din centrul Iașului. Raclele cu...

pe 12.10.2024 la 08:20
Sfânta Parascheva "ajunge" şi peste ocean, prin liveurile de pe Facebook şi TikTok. "Am o fată cu ginerele în America"
Evenimente

Video Sfânta Parascheva "ajunge" şi peste ocean, prin liveurile de pe Facebook şi TikTok. "Am o fată cu ginerele în America"

Sfânta Parascheva "ajunge" şi peste ocean, prin liveurile de pe Facebook şi TikTok. "Am o fată cu ginerele în America"

Tehnologia e sfântă în aceste zile! O dovedesc imaginile de la cel mai mare pelerinaj din România unde mii de...

pe 11.10.2024 la 20:14
Sf. Parascheva 2024. Coloană de 3 km în a treia noapte de pelerinaj. Mai mulți bătrâni, doborâți de orele de așteptare: "E greu, dar Cuvioasa ne învredniceşte"
Evenimente

Video Sf. Parascheva 2024. Coloană de 3 km în a treia noapte de pelerinaj. Mai mulți bătrâni, doborâți de orele de așteptare: "E greu, dar Cuvioasa ne învredniceşte"

Sf. Parascheva 2024. Coloană de 3 km în a treia noapte de pelerinaj. Mai mulți bătrâni, doborâți de orele de așteptare: "E greu, dar Cuvioasa ne învredniceşte"

Au trecut deja 3 zile şi 3 nopţi de pelerinaj la Iaşi, însă nu este uşor pentru toţi. Cei mai mulți dintre cei care...

pe 11.10.2024 la 07:40
19.000 de oameni stau deja la rând să se închine moaştelor Sfântei Parascheva, dar şi ale Sfântului Pantelimon, aduse de la muntele Athos
Evenimente

Video 19.000 de oameni stau deja la rând să se închine moaştelor Sfântei Parascheva, dar şi ale Sfântului Pantelimon, aduse de la muntele Athos

19.000 de oameni stau deja la rând să se închine moaştelor Sfântei Parascheva, dar şi ale Sfântului Pantelimon, aduse de la muntele Athos

Patru zile ne mai despart de sărbătoarea Sfintei Parascheva, iar pregătirile au intrat în linie dreaptă. 

pe 10.10.2024 la 21:15
"I-am dat, dar nu cere". Mărturiile pacienţilor în cazul Nelu Tătaru, acuzat că lua mită bani sau păsări
Ştiri politice

Video "I-am dat, dar nu cere". Mărturiile pacienţilor în cazul Nelu Tătaru, acuzat că lua mită bani sau păsări

"I-am dat, dar nu cere". Mărturiile pacienţilor în cazul Nelu Tătaru, acuzat că lua mită bani sau păsări

Nelu Tătaru, chirurg și fost ministru al Sănătății, a fost ridicat din spital chiar în momentul în care era...

pe 10.10.2024 la 19:29
DNA Nelu Tătaru a primit mită de la 45 de persoane între 100 şi 500 de lei, precum şi alimente
Justiţie

DNA: Nelu Tătaru a primit mită de la 45 de persoane între 100 şi 500 de lei, precum şi alimente

DNA: Nelu Tătaru a primit mită de la 45 de persoane între 100 şi 500 de lei, precum şi alimente

Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii, în perioada pandemiei, actual medic chirurg, ar fi luat mită de la...

pe 10.10.2024 la 16:12
Nelu Tătaru ar fi fost filmat când lua șpagă de la pacienţi. Fostul ministru susţine că e nevinovat şi că nu există probe
Evenimente

Video Nelu Tătaru ar fi fost filmat când lua șpagă de la pacienţi. Fostul ministru susţine că e nevinovat şi că nu există probe

Nelu Tătaru ar fi fost filmat când lua șpagă de la pacienţi. Fostul ministru susţine că e nevinovat şi că nu există probe

Fostul ministru al Sănătăţii din perioada pandemiei, Nelu Tătaru, a ajuns în faţa procurorilor DNA şi este acuzat de...

pe 10.10.2024 la 13:45
Pelerinaj Sf. Parascheva 2024. Credincioşii, îndemnaţi să viziteze şi oraşul, nu doar racla cuvioasei. Principalele obiective turistice
Evenimente

Video Pelerinaj Sf. Parascheva 2024. Credincioşii, îndemnaţi să viziteze şi oraşul, nu doar racla cuvioasei. Principalele obiective turistice

Pelerinaj Sf. Parascheva 2024. Credincioşii, îndemnaţi să viziteze şi oraşul, nu doar racla cuvioasei. Principalele obiective turistice

Dacă tot sunteţi la Iaşi, faceţi pelerinaj şi la obiective turistice, sunt îndemnaţi credincioşii care merg să se...

pe 09.10.2024 la 19:57
Medicul din Suceava care a primit 280 de şpăgi de la bolnavii de cancer, eliberat din închisoare. Va sta acasă 2 luni ca să-şi crească bebeluşul
Evenimente

Video Medicul din Suceava care a primit 280 de şpăgi de la bolnavii de cancer, eliberat din închisoare. Va sta acasă 2 luni ca să-şi crească bebeluşul

Medicul din Suceava care a primit 280 de şpăgi de la bolnavii de cancer, eliberat din închisoare. Va sta acasă 2 luni ca să-şi crească bebeluşul

Medicul oncolog care a primit 3 ani de închisoare pentru că ar fi luat şpagă de 280 de ori de la bolnavii de cancer a...

pe 09.10.2024 la 13:53
Pelerinaj la Sf. Parascheva 2024. Cât s-a stat la coadă în Iaşi: "Dacă o inimă arde pentru Dumnezeu, frigul poate fi biruit"
Evenimente

Video Pelerinaj la Sf. Parascheva 2024. Cât s-a stat la coadă în Iaşi: "Dacă o inimă arde pentru Dumnezeu, frigul poate fi biruit"

Pelerinaj la Sf. Parascheva 2024. Cât s-a stat la coadă în Iaşi: "Dacă o inimă arde pentru Dumnezeu, frigul poate fi biruit"

A fost prima noapte de rugăciune la Iași, unde s-au adunat mii de pelerini veniți din toate colţurile țării. Credincioşii...

pe 09.10.2024 la 07:45
Pelerinaj la Sf. Parascheva 2024. Un student palestinian, printre voluntarii care îi întâmpină pe credincioși: "Am găsit liniște și pace aici"
Evenimente

Video Pelerinaj la Sf. Parascheva 2024. Un student palestinian, printre voluntarii care îi întâmpină pe credincioși: "Am găsit liniște și pace aici"

Pelerinaj la Sf. Parascheva 2024. Un student palestinian, printre voluntarii care îi întâmpină pe credincioși: "Am găsit liniște și pace aici"

A început cel mai mare pelerinaj al anului, în capitala Moldovei. Credincioşi din toată ţara au ajuns la catedrala...

pe 08.10.2024 la 20:13
Pelerinajul Sfintei Parascheva la Iaşi. Peste 10.000 de credincioşi stau la coadă ca să se închine la moaşte
Evenimente

Video Pelerinajul Sfintei Parascheva la Iaşi. Peste 10.000 de credincioşi stau la coadă ca să se închine la moaşte

Pelerinajul Sfintei Parascheva la Iaşi. Peste 10.000 de credincioşi stau la coadă ca să se închine la moaşte

La Iași a început pelerinajul dedicat Sfintei Parascheva, cel mai mare eveniment de acest fel din...

pe 08.10.2024 la 14:31
A început Pelerinajul Sfintei Parascheva la Iaşi. Sunt aşteptaţi peste 350.000 de credincioşi la moaşte
Evenimente

Video A început Pelerinajul Sfintei Parascheva la Iaşi. Sunt aşteptaţi peste 350.000 de credincioşi la moaşte

A început Pelerinajul Sfintei Parascheva la Iaşi. Sunt aşteptaţi peste 350.000 de credincioşi la moaşte

A început cel mai mare și cel mai așteptat pelerinaj din România. În acest an sunt așteptați în jur de...

pe 08.10.2024 la 10:09
Cum verificăm dacă o ciupercă este sau nu otrăvitoare. Indiciile de până acum s-au schimbat
Evenimente

Video Cum verificăm dacă o ciupercă este sau nu otrăvitoare. Indiciile de până acum s-au schimbat

Cum verificăm dacă o ciupercă este sau nu otrăvitoare. Indiciile de până acum s-au schimbat

Situaţie alarmantă! Tot mai mulţi oameni ajung la urgenţe cu toxiinfecţie din cauza ciupercilor. La Botoşani, o familie...

pe 07.10.2024 la 20:22
O familie întreagă, intoxicată cu ciuperci otrăvitoare. Doi copii şi părinţii lor au ajuns în stare gravă la spitalul din Botoşani
Evenimente

Video O familie întreagă, intoxicată cu ciuperci otrăvitoare. Doi copii şi părinţii lor au ajuns în stare gravă la spitalul din Botoşani

O familie întreagă, intoxicată cu ciuperci otrăvitoare. Doi copii şi părinţii lor au ajuns în stare gravă la spitalul din Botoşani

A început sezonul ciupercilor şi tot ca ciupercile după ploaie au apărut şi multe cazuri de intoxicaţii. Se...

pe 07.10.2024 la 14:50
Fată de 18 ani din Bacău, ucisă în casă de un consumator de droguri. Fraţii mai mici au sărit să o salveze
Evenimente

Video Fată de 18 ani din Bacău, ucisă în casă de un consumator de droguri. Fraţii mai mici au sărit să o salveze

Fată de 18 ani din Bacău, ucisă în casă de un consumator de droguri. Fraţii mai mici au sărit să o salveze

O adolescentă de 18 ani a fost înjunghiată mortal în propria casă din Bacău, sub privirile îngrozite ale...

pe 04.10.2024 la 19:35
Mărturia unei bătrâne din Iaşi, care s-a tratat de depresie la psiholog, la îndemnul unui preot. "E boală foarte grea"
Evenimente

Video Mărturia unei bătrâne din Iaşi, care s-a tratat de depresie la psiholog, la îndemnul unui preot. "E boală foarte grea"

Mărturia unei bătrâne din Iaşi, care s-a tratat de depresie la psiholog, la îndemnul unui preot. "E boală foarte grea"

Terapia devine în ultimii ani parte din viaţa multor români. Şi este un semn bun. Aşa se face că numărul...

pe 04.10.2024 la 18:20
Tânără de 18 ani din Bacău, omorâtă în propria casă de un vecin. Individul a intrat peste ea, i-a cerut un foc şi apoi a atacat-o
Evenimente

Video Tânără de 18 ani din Bacău, omorâtă în propria casă de un vecin. Individul a intrat peste ea, i-a cerut un foc şi apoi a atacat-o

Tânără de 18 ani din Bacău, omorâtă în propria casă de un vecin. Individul a intrat peste ea, i-a cerut un foc şi apoi a atacat-o

Caz şocant în judeţul Bacău. O fată de 18 ani a fost înjunghiată în propria casă după ce i-a deschis...

pe 04.10.2024 la 13:33
Un angajat IML Iaşi cerea şi 3.000 de euro pentru falsificarea certificatelor medico-legale. De fapt, nu modifica nimic în documente
Evenimente

Video Un angajat IML Iaşi cerea şi 3.000 de euro pentru falsificarea certificatelor medico-legale. De fapt, nu modifica nimic în documente

Un angajat IML Iaşi cerea şi 3.000 de euro pentru falsificarea certificatelor medico-legale. De fapt, nu modifica nimic în documente

Caz incredibil la Iaşi. Un angajat al Institutului de Medicină Legală - care promitea certificate false şi cerea bani serioşi...

pe 02.10.2024 la 17:30
"Numai asta ne-a rămas". Preoţii din judeţele de lângă Dunăre ţin slujbe ca să alunge potopul. Clopotele bat la fiecare 10 minute
Evenimente

Video "Numai asta ne-a rămas". Preoţii din judeţele de lângă Dunăre ţin slujbe ca să alunge potopul. Clopotele bat la fiecare 10 minute

"Numai asta ne-a rămas". Preoţii din judeţele de lângă Dunăre ţin slujbe ca să alunge potopul. Clopotele bat la fiecare 10 minute

În aşteptarea potopului, preoţii din toate lăcaşele de cult se roagă astăzi ca ţara să fie ferită de ruperi de nori...

pe 29.09.2024 la 13:54
Primul tramvai-cafenea din România a ieșit pe traseu. La un bilet cumpărat primeşti şi o cafea gratis: "Atmosferă minunată"
Evenimente

Video Primul tramvai-cafenea din România a ieșit pe traseu. La un bilet cumpărat primeşti şi o cafea gratis: "Atmosferă minunată"

Primul tramvai-cafenea din România a ieșit pe traseu. La un bilet cumpărat primeşti şi o cafea gratis: "Atmosferă minunată"

Primul tramvai cafenea de la noi din țară a ieșit pe traseu la Iași. Turiștii, dar și ieşenii au îmbrățișat rapid...

pe 29.09.2024 la 08:30
"Noaptea cercetătorilor europeni", un eveniment care le-a oferit copiilor din Iaşi distracţie şi experimente ştiinţifice şi interactive
Evenimente

Video "Noaptea cercetătorilor europeni", un eveniment care le-a oferit copiilor din Iaşi distracţie şi experimente ştiinţifice şi interactive

"Noaptea cercetătorilor europeni", un eveniment care le-a oferit copiilor din Iaşi distracţie şi experimente ştiinţifice şi interactive

Distracţie, experimente ştiinţifice şi interactive, dar şi mulţi cercetători dornici să interacţioneze cu publicul. Vorbim...

pe 28.09.2024 la 08:08
Autorul jafului armat din Iaşi, de negăsit. De ce au apăsat târziu angajaţii băncii butonul de panică
Evenimente

Video Autorul jafului armat din Iaşi, de negăsit. De ce au apăsat târziu angajaţii băncii butonul de panică

Autorul jafului armat din Iaşi, de negăsit. De ce au apăsat târziu angajaţii băncii butonul de panică

E alertă în toată ţara, după un jaf armat la o bancă din Iaşi . Un individ extrem de periculos umblă liber pe...

pe 27.09.2024 la 19:15
RO.aliment SHOW: Inovaţiile care schimbă industria alimentară, prezentate la Iaşi. Cum putem amâna îmbătrânirea organismului
Ştiri economice

Video RO.aliment SHOW: Inovaţiile care schimbă industria alimentară, prezentate la Iaşi. Cum putem amâna îmbătrânirea organismului

RO.aliment SHOW: Inovaţiile care schimbă industria alimentară, prezentate la Iaşi. Cum putem amâna îmbătrânirea organismului

"Știința alimentelor în 2024 – avantaj competitiv prin tehnologie, calitate și sustenabilitate". Este...

pe 27.09.2024 la 08:25
Individul care a intrat înarmat într-o bancă din Iași, de negăsit. A plecat cu coada între picioare, după ce a aflat că în sediu nu erau bani gheaţă
Evenimente

Video Individul care a intrat înarmat într-o bancă din Iași, de negăsit. A plecat cu coada între picioare, după ce a aflat că în sediu nu erau bani gheaţă

Individul care a intrat înarmat într-o bancă din Iași, de negăsit. A plecat cu coada între picioare, după ce a aflat că în sediu nu erau bani gheaţă

Jaf armat în Iaşi. Un individ înarmat cu un pistol a intrat într-o bancă din oraş şi a ameninţat angajaţii...

pe 27.09.2024 la 08:15
Jaf armat la o bancă din Iaşi. Un individ înarmat cu un pistol a ameninţat angajaţii dinăuntru să îi dea banii, însă a plecat cu mâinile goale
Evenimente

Video Jaf armat la o bancă din Iaşi. Un individ înarmat cu un pistol a ameninţat angajaţii dinăuntru să îi dea banii, însă a plecat cu mâinile goale

Jaf armat la o bancă din Iaşi. Un individ înarmat cu un pistol a ameninţat angajaţii dinăuntru să îi dea banii, însă a plecat cu mâinile goale

Jaf armat, la Iaşi, cu puţin timp în urmă. Un individ înarmat cu un pistol a intrat într-o bancă din oraş...

pe 26.09.2024 la 20:58
A fost prins vinovatul care a dat foc intenționat la două case din Gura Văii, Brașov. Bărbatul de 60 de ani are probleme cu alcoolul
Evenimente

Video A fost prins vinovatul care a dat foc intenționat la două case din Gura Văii, Brașov. Bărbatul de 60 de ani are probleme cu alcoolul

A fost prins vinovatul care a dat foc intenționat la două case din Gura Văii, Brașov. Bărbatul de 60 de ani are probleme cu alcoolul

Poliţiştii l-au prins pe bărbatul suspectat că a dat foc la două case din Gura Văii. Este vorba despre un bărbat de 60 de...

pe 26.09.2024 la 15:07
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri