Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Adaosul comercial la alimentele româneşti, plafonat la 20%. Comercianţii se plâng că vor ajunge să îşi închidă afacerile

După contraziceri şi declaraţii belicoase în Coaliţie, s-a decis: adaosul comercial pentru alimentele româneşti va fi plafonat la 20%. Iar plafonarea va fi făcută la retailer. Efectul ar putea fi contrar, avertizează analiştii economici: marile magazine s-ar putea orienta masiv spre importuri, iar produsele româneşti ar putea dispărea de pe raft.

de Mădălina Chiţac

la 27.05.2024 , 20:49

În această băcănie se vând doar produse româneşti. Adaosul comercial practicat e între 30% şi 50%. Dacă acesta va fi plafonat la 20%, Ştefania Grama ar putea pune lacătul pe uşă. 

Adaos plafonat la alimentele româneşti

"Nu avem cum să supravieţuim cu un adaos de 20%. N-ar fi rentabil. Aş vinde în minus. Pentru că există lumină, există spaţiu închiriat, există angajaţi. Ne trezim diminaţă şi spunem, oare ce ar trebui să schimbăm astăzi, ca să dăm bine în campania electorală", spune Ştefania Grama, proprietar băcănie.

Vezi și

Unele produse de aici se vând şi în supermarket, dar cu un adaos mult mai mare, care ajunge şi la sută la sută. "Avem acest produs - salată de icre, pe care noi îl comercializăm în băcănii de peste 3 ani, dar de curând se află şi în supermarket. În băcănii, costă 20 de lei, în supermarket ajunge la 30 de lei", arată ea.

Pe acelaşi subiect

De adaosul exagerat al marilor retaileri se plâng şi producătorii. "Produsul pleacă de la noi undeva la 14-15 lei caserola de ouă. Şi depinde de supermarket. Dacă vorbim de hypermarket, produsele sunt mai ieftine şi sunt în jur de 20 de lei. Iar în cele mai mici cred că este cu un leu mai scump. Este un adaos considerabil", spune Vladimir Lăpădat, producător ouă.

Plafonarea va fi făcută la retailer, nu pe tot lanţul. Asta după ce s-a constatat un adaos mult mai mare la alimentele autohtone faţă de cele din import. "Preţul face legea. Atâta timp cât preţul e mai competitiv, cât preţul este mai mic, evident că şi vânzările vor fi impulsionate", explică Florin Andrei, profesor de finanţe.

"În momentul în care anumite adaosuri sunt mai mici pentru produsele din import şi mai mari pentru produsele autohtone. Şi atunci producătorii autohtoni trebuie să se închidă pentru că nu mai sunt competitivi, statul are obligaţia de a interveni", a declarat Marcel Ciolacu, premierul României.

Subiectul a iscat tensiuni în Coaliţie

O nouă ordonanţă a plafonării ar putea fi gata în două săptămâni, promit guvernanţii. Asta după ce subiectul a iscat tensiuni în coaliţie. 

"Cum putem să susţinem o astfel de măsură, după atât de mult timp în condiţiile în care ştim că orice intervenţie de plafonare practic intervine pe tot ce înseamnă echilibrul unei pieţe libere? Piaţa se reglează singură", spune Nicolae Ciucă, preşedintele PNL.

După câteva ore de negocieri, liberalii au cedat. Doar că actorii din piaţă spun că s-ar putea obţine un efect contrar. "Produsele din România nu vor mai fi achiziţionate de supermarketuri. Pentru că fiecare este liber să-şi facă achiziţia de produse de unde găseşte mai ieftin. Şi bineînţeles vor achiziţiona din import. Profitul va rămâne în afara ţării. Producătorul român nu va mai avea unde să vândă", crede Constantin Dumitriu, vicepreşedinte ACDBR.

"Induce o concurenţă neloială între cele două tipuri de produse, produse autohtone respectiv produse de import", adaugă Florin Andrei, profesor de finanţe. Urmează discuţiile între retaileri şi autorităţi. Vor trebui să cad de acord cu privire la lista de produse cu adaos plafonat, dar şi la perioada în care măsura se va aplica. 

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Adaosul comercial la alimentele româneşti, plafonat la 20%. Comercianţii se plâng că vor ajunge să îşi închidă afacerile