Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Afacerea care a dus Bucureștiul în primele trei orașe europene. Pe străduțe se ascund sute de oaze cu băuturi aromate

Cafenelele devin unul din punctele forte ale Capitalei. Pe bulevarde, în parcuri sau pe alei ascunse au apărut tot mai multe şi tot mai personalizate. De altfel, potrivit unor topuri recente, Bucureştiul este în primele trei oraşe europene cu cele mai multe cafenele specializate, raportate la numărul de locuitori. 

de Andreea Milea

la 23.04.2023 , 20:53

De plăcere sau pentru o doză consistentă de energie, bucureştenii descoperă gustul cafelelor aromate. Pe o straduţa din capitală este ascunsă o cafenea cu specialităţi aduse de peste mări şi ţări. 

Andreea Milea, reporter Observator: În această cafenea te simţi ca într-o mică grădină botanică. Doar cei care au aflat de acest loc vin zilnic să bea aici cafea de specialitate.

Florin Chirilă, patron cafenea: În momentul in care ai o locatie de acest gen, mai ascunsă, mai intimă, trebuie ca serviciile să fie bune, mâncarea să fie bună, cafeaua să fie de calitate, pentru că doar aşa poti să creezi o clientelă care să vină în fiecare zi. Aici nu treci și mănânci ceva, ci vii special pentru a bea o cafea. 

Vezi și

Pentru cafeaua perfectă, măsurile exacte sunt cheia

Pe acelaşi subiect

Unii au transformat cafeneaua în noul lor birou în aer liber.

Florin Chirilă, patron cafenea: Foarte mulţi au aici un mic birou. Companiile le oferă un mic buget cu care pot să vină la noi să ia masa de prânz, să lucreze toată ziua. 

Cine nu vrea să bea cafea poate încerca o băutură din pudră de frunze de ceai verde. O altă cafenea oferă sortimente din Kenia, Etioptia sau Columbia. 

Loredana Dumitraşcu, angajat cafenea: Sunt oameni care preferă cafeaua neagră şi acesta este cel mai vândut produs. E tare în gust dar nu este atât de tare în cofeină. Cred că tăria cafelei o face cea mai apreciată.

În cafenele un cappucino costă intre 12 si 17 lei. Sunt si cafele sofisticate care ajung la 100 de lei. Un român consumă în medie 3 kg de cafea anual, mult mai puţin faţă de italieni sau finlandezi. Chiar dacă în Capitală s-au deschis zeci de cafenele în ultimii ani, 85% din consumul de cafea este acasă.  

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri economice » Afacerea care a dus Bucureștiul în primele trei orașe europene. Pe străduțe se ascund sute de oaze cu băuturi aromate