Video Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Şeicii ar putea face la noi cinci ferme de vaci şi o fabrică de lapte praf. Guverul mizează pe investiţii arabe, pentru a creşte producţia de lapte. Asta în contextul în care românii beau tot mai mult lapte din import. Doar în primele două luni, am cumpărat cu aproape 35% mai mult lapte din afară, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Fermierii de la noi spun însă că producţia ar putea creşte şi dacă subvenţiile ar fi mai mari.
Claudiu Daviţoiu are o fermă de 1.000 de vaci în Ilfov. Zilnic, vinde 15 tone de lapte unui mare procesator. Afacerea lui e înfloritoare, însă mulţi fermieri au renunţat din cauza subvenţiilor mici, dar şi a faptului că prețul oferit de procesatori nu le acoperă cheltuielile.
Agricultură în ţară, cu bani de la arabi
"Investiţiile astea în ferme zootehnice, trebuia să o facem demult, să investim în fermele noastre zootehnice. Să nu vindem grâul, porumbul afară, iar pe de altă parte să cumpărăm carne şi lapte, să le importăm. Să avem bani sau să avem credite ieftine ca să putem dezvolta zootehnia", spune Claudiu Daviţoiu, fermier.
"Importăm astăzi cam 20-25% din necesarul laptelui pentru procesare, deşi am avea capacitatea să producem, numai că preţul plătit către fermierul român este foarte scăzut", a precizat Dragoş Frumos, expert industrie alimentară.
- Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a...
- Cinci cetăţeni maghiari au furat statul român de aproape un milion de euro cu o afacere cu hrană pentru animale....
- Afacerea care ia avânt în România. Marius ştie secretul succesului, iar kilogramul se vinde şi cu 150 de lei
Ultimul loc din UE la producţia de lapte
Aşa am ajuns pe ultimul loc în Europa la producţia de lapte, cu 3.000 de litri anual pe cap de bovină. Guvernul caută investiţii tocmai în ţările arabe pentru a creşte producţia. Deocamdată, a primit doar promisiuni. Oamenii de afaceri din Emiratele Arabe vor să investească 50 de milioane de euro pentru a deschide cinci ferme de vaci, în lalomiţa, și o fabrică de lapte praf. Producţia ar putea creşte cu 3 milioane de tone.
"Pe perioada de vară, avem un excedent foarte mare de lapte şi ne dorim foarte mult ca aceste companii din Emiratele Arabe Unite să vină să investească într-o fabrică de lapte praf. Partea de lapte praf sigur va fi integrată cu ferme pe care antreprenorii din Emiratele Arabe îşi doresc foarte mult să investească în ferme de zootehnie, să aibă materia primă", a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii.
Guvernul discută cu arabii şi despre alte investiţii în agricultură. "Guvernul negociază o investiție de 40 de milioane de euro într-o fabrică de procesare legume. Din materiile prime ar putea fi făcute condimente. Cu alți 50 milioane de euro, emiratezii ar putea construi în Insula Mare a Brăilei un abator și un centru de procesare a cărnii în care vor putea fi sacrificate un milion de bovine pe an", transmite Florentina Lazăr, reporter Observator.
Exporturi de 400 de milioane de euro
Exporturile noastre în Emiratele Arabe Unite au trecut de 400 de milioane de euro, de aproape cinci ori mai mari decât importurile. Am trimis masiv cereale, dar și lemn tăiat, anvelope și încălțăminte. De la arabi aducem uleiuri din petrol, produse laminate și piese de mobilier.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰