Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ajutoare de la stat de până la 300.000 de euro pentru agricultori. Ce condiții trebuie să îndeplinească producătorii de fructe și legume

Dacă pentru unii agricultori seceta face prăpăd, pentru alţii vin şi veşti bune. Vor putea beneficia de un ajutor de stat, pe o perioadă de 3 ani, după ce legea a fost promulgată de Klaus Iohannis. 

de Angela Bertea

la 15.06.2023 , 09:03

Angela Bertea, reporter Observator: "Vorbim despre producătorii de legume, cartofi sau fructe, indiferent dacă sunt persoane fizice sau juridice, iar schema propune acordarea unui sprijin sub formă de grant. Valoarea ajutorului de stat reprezintă 20% din valoarea producției comercializate și se acordă anual, dar nu poate depăși 100.000 de euro în cazul persoanelor fizice și al celor juridice, respectiv 300.000 de euro în cazul cooperativelor agricole sau organizațiilor de producători.

Cei care solicită acest sprijin financiar de la stat trebuie să îndeplinească și anumite condiții. Ajutorul de stat se acordă anual, pe o perioadă de trei ani, pentru producția autohtonă. Legea a fost promulgată ieri de președintele Klaus Iohannis."

"Valoarea ajutorului de stat reprezintă 20% din valoarea producţiei comercializate şi se acordă anual, dar nu poate depăşi 100.000 de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naţionale a României la data comercializării, în cazul persoanelor juridice şi persoanelor fizice înregistrate fiscal conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.182/2016, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv 300.000 de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naţionale a României la data comercializării, în cazul cooperativelor agricole înfiinţate, organizate şi care funcţionează potrivit Legii nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr. 31/1990, republicată cu modificările şi completările ulterioare şi grupurilor/organizaţiilor de producători", se arată în textul noii legi.

Vezi și

Ce condiții trebuie să îndeplinească producătorii de fructe și legume?

Schema se acordă solicitanților care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

  • să fie persoană juridică, persoană fizică înscrisă în registrul agricol și înregistrată fiscal conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările şi completările ulterioare, cooperativă agricolă înființată, organizată și care funcționează potrivit Legii nr. 566/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi Legii nr. 31/1990, republicată cu modificările şi completările ulterioare, grup/organizaţie de producători, după caz;
  • să deţină şi să exploateze, în nume propriu sau prin membrii cooperatori/asociați, suprafeţe cultivate cu legume, cartofi, fructe, plantaţii de pomi fructiferi, plantaţii de arbuști şi/sau semiarbuşti fructiferi, plantaţii cu struguri de masă destinați consumului uman;
  • să comercializeze legume, cartofi şi/sau fructe;
  • în cazul spațiilor protejate, suprafața minimă destinată cultivării să fie de 500 mp;
  • să facă dovada prin documente justificative că a realizat activitățile prevăzute la art. 1 și că valoarea producţiei comercializate anual pentru care se solicită ajutorul a fost de minimum 1.000 euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României la data comercializării;
  • să nu se afle în lichidare sau faliment la data accesării ajutorului de stat fără a fi emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătoreşti de constatare a falimentului până la această dată. 
Angela Bertea Like

Curioasă din fire, îmi place să pun întrebări și să obțin răspunsuri. Pe unele le obțin mai ușor și repede, pe altele mai dificil. Dar, îmi place și să insist, ceea ce mă conduce spre ceea ce vreau să obțin.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Ajutoare de la stat de până la 300.000 de euro pentru agricultori. Ce condiții trebuie să îndeplinească producătorii de fructe și legume