Antena Meniu Search
x

Video Amenzi de 5.000 de lei pentru cei care conduc noaptea mașini și motociclete mai zgomotoase de 95 de decibeli

Nicuşor Dan vrea să pună frână maşinilor şi motocicletelor zgomotoase, măcar noaptea. 700 de mii de bucureşteni nu pot să doarmă bine din cauza traficului nocturn, spun studii comandate de primărie. Proprietarii de vehicule sport insistă, însă, că nu poate să le spună nimeni când să iasă la plimbare. Reporterii  Observator au măsurat nivelul zgomotelor în mai multe zone, ca să vedem cât de mare este poluarea fonică. 

De Andreea Milea la 30.09.2022, 22:10
Vezi și

Unu din trei bucureşteni adoarme şi se trezeşte în zgomot. Ca să schimbe lucrurile, primăria vrea să dea o hotărâre prin care noaptea nu vor avea voie să circule vehiculele care produc peste 95 de decibeli. Motocicliştii, primii vizaţi, sunt revoltaţi. 

Limita pe care vrea să o impună primăria capitalei este oricum mai generoasă decât cea impusă de organizaţia mondială a sănătăţii pentru oraşe. Acest nivel este depăşit pe 75 de bulevarde din Capitală, unde sunt peste 15 mii de clădiri. Un proiect supus dezbaterii publice vrea să aducă liniştea măcar noaptea în Bucureşti.

Gabriel Rău, consilier general USR: Intervalul orar în care pot circula vehiculele zgomotoase este 8:00 dimineaţa - 22:00, conform proiectului. Noaptea nu pot circula. 

Șoferii ar putea fi sancţionaţi cu până la 5000 de lei

Pe acelaşi subiect

Proiectul prevede amenzi usturătoare pentru cei care conduc noaptea prin Bucureşti vehicule mai zgomotoase de 95 de decibeli. Aceştia ar putea fi sancţionaţi cu până la 5000 de lei. 

Ziua este şi mai rău în Bucureşti. În aproape toate intersecţiile, nivelul poluării fonice este cel puţin la limita impusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Zgomotul traficului este atât de puternic încât abia poţi purta, normal, o conversaţie.  

Intenţia de a reduce haosul fonic din Bucureşti e lăudabilă, dar apar câteva probleme. O motocicletă turată se aprope de limita maximă pe care vrea să o impună primăria, însă nici vechile tramvaie nu sunt departe. Apoi, municipalitatea vrea să îi pună pe agenţii de circulaţie să dea amenzi pentru depăşirea plafonului de zgomot. Poliţiştii au, însă, mâinile legate dacă nu sunt ajutaţi de specialişti de la Registrul Auto Român. 

Claudiu Mija, şeful departamentului ITP RAR: Ţine de atribuţiile administraţiilor locale, dar noi, Registrul Auto Român, ca autoritate tehnică, suntem singura autoritate care poate să realizeze măsurători legate de zgomot. 

În lipsa aparatelor care măsoară zgomotul, poliţiştii de la circulaţie pot doar să îi amendeze pe şoferii care îşi modifică maşinile ca să le facă mai zgomotoase, fără aprobare. 630 de sancţiuni de asemenea sancţiuni au fost date în Bucureşti de la începutul anului. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Observator » Stiri economice » Amenzi de 5.000 de lei pentru cei care conduc noaptea mașini și motociclete mai zgomotoase de 95 de decibeli