Antena Meniu Search
x

Video Autorităţile reacţionează după ce un furnizor de energie le-a cerut clienţilor să-şi plătească în avans facturile

Autorităţile au reacţionat după ce o companie a cerut clienţilor să îşi plătească în avans facturile la energie. În loc să îşi achite consumul real la curent, bucureştenilor li s-a cerut să dea banii în avans pentru un serviciu de care nu au beneficiat. Ba chiar unii au fost ameninţat cu rezilierea contractelor în cazul în care nu fac plata.

de Redactia Observator

la 16.03.2022, 13:04

Vezi și

Dacă aţi primit o astfel de notificare, nu trebuie să plătiţi, atrag atenţia autorităţile şi specialiştii din domeniu. Dimpotrivă, puteţi depune plângere la ANPC şi ANRE şi să cereţi prejudicii. Autorităţile spun că o astfel de cerere este ileagă şi abuzivă. Observator a cerut un punct de vedere şi de la furnizorul care a trimis astfel de notificări, dar până acum nu am primit niciun răspuns. Între timp, autorităţile au anunţat că încep verificările.

"Este absolut incredibil că a putut să apară o astfel de idee, de a solicita banii în avans. În nicio lege sau reglementare nu este permisă o astfel de abordare şi un astfel de comportament faţă de consumatori", a declarat Silvia Vlăsceanu, expert în energie.

Vicepreşedintele ANRE spune că furnizorul nu are dreptul să ceară aşa ceva. "Plata în avans este posibilă dacă clientul este de acord şi contractul se semnează în asemenea condiţii. Dar nu poate fi impus de niciun furnizor. Nu are dreptul să facă aşa ceva furnizorul", a declarat Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte ANRE.

"Există nişte termene foarte clare în reglementări. Rezilierea nu se face de pe o zi pe alta, preluarea se face de către furnizorii de ultimă instaţă, într-un anumit interval, în care consumatorul casnic trebuie să fie înştiinţat şi să-şi caute un alt furnizor", a completat Silvia Vlăsceanu, expert în energie.

Pe acelaşi subiect

Ce sancţiuni riscă furnizorul care a cerut plata facturilor în avans

În cazul în care furnizorul notifică rezilierea contractului, "consumatorul are posibilitatea de a se adresa instanţelor de drept comun şi de a solicita toate prejudiciile pe care furnizorul le-a produs, ca urmare a unei neexecutări contractuale", explică avocatul Justin Anghel. 

ANRE a anunţat că va face un control şi va lua măsuri. "Vom demara un control în acest caz şi probabil că vom dispune şi nişte măsuri, dacă constatăm că o reglementare sau legea a fost încălcată", a declarat Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte ANRE.

Sancţiunile ar putea ajunge până la 400.000 de lei dacă se va dovedi că furnizorul a încălcat legea.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri economice » Autorităţile reacţionează după ce un furnizor de energie le-a cerut clienţilor să-şi plătească în avans facturile