Modificări la Legea Salarizării. Bani mai mulți doar pentru unii bugetari (Video)
Mai multe categorii de bugetari vor primi salarii mărite. Unii dintre profesori, angajaţi de la Finanţe şi de la ministerul Muncii precum şi cei care lucrează în sistemul de probaţiune vor avea parte de majorări.
Mai multe categorii de bugetari vor primi salarii mărite. Unii dintre profesori, angajaţi de la Finanţe şi de la ministerul Muncii precum şi cei care lucrează în sistemul de probaţiune vor avea parte de majorări. Deputaţii au votat modificări la Legea Salarizării. Însă, farmaciştii, biologii sau chimiştii din spitale nu au parte de acelaşi "tratament".
Opoziţia a acuzat majoritatea parlamentară că mai mutle categorii din Sănătate au fost uitate când s-au făcut majorările salariale la nivelul anului 2022. Farmacistii, biologii, psihologii, chimiştii şi fizioterapeuţii au ajuns să aibă venituri mai mici decât asistenţii cu care lucrează.
Totusi, săptămâna trecută, la Institutul Oncologic din Bucureşti, laboratorul de radioterapie nu a putut fi acreditat pentru că nu există un fizician.
Ar urma să primească salarii mai mari angajaţii de la ministerul finanţelor şi minsiterul Muncii. Iar profesorii care lucrează în învăţământul special ar putea primi în plus 15 procente. De asemenea, a fost votat un spor de suprasolicitare neuropsihică de 10 la sută pentru anumite cadre didactice.
Vor mai primi bani în plus expertii criminalişti şi cei care lucrează în sistemul de probaţiune.
Toate modificările făcute la legea salarizării vor ajunge pe masa preşedintelui Klaus Iohannis.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰