Video Bilete de avion la preţ dublu: de ce s-au scumpit. Trucurile prin care putem călători mai ieftin
Zburăm scump în această vară. Cererea pentru biletele de vacanţă a crescut substanţial, iar oferta este firavă şi foarte costisitoare. Chiar şi aşa estimările arată că aeroporturile din România vor înregistra anul acesta un număr record de pasageri.
Bilete de avion scumpe. Dacă în trecut mai aveam speranţa că vom găsi cea mai bună ofertă de zbor la companiile low-cost, în prezent, diferenţele de tarife dintre companiile de linie şi cele cu preţuri mai mici sunt aproape inexistente.
Bilete de avion la preţ dublu
"Statisticile arată că în ultimul an biletele de avion s-au scumpit cu aproximativ 40%. Dacă anul trecut dădeam până la Frankfurt, de exemplu, aproximativ 150-200 de euro dus-întors, acum vom scoate din buzunar aproximativ 500", spune Ingrid Tîrziu, reporter Observator.
Doar în ultimul an, cel mai mare operator de zbor low cost din Europa a mărit preţul biletelor cu aproape 90%, iar o altă companie importantă din piaţă are tarife cu 25% mai scumpe. Preţurile mult mai mari sunt influenţate de mai mulţi factori, spun specialiştii.
"Combustibilul, există taxele de aeroport, costurile operaţionale, tot ceea ce înseamnă salariile angajaţilor, administrativul, până la marketing. Dreptul de a tranzita un anumit teritoriu. Şi toate aceste costuri au crescut", explică Florin Ionescu, consultant în turism.
"Am început să zbor între Bucureşti şi Varşovia acum doi ani. Iar astăzi, preţul s-a dublat", spune un călător. "Merg la Madrid, 180 euro. Preţul fără bagaj a fost cam 80 de euro, dar mi-am luat bagaj şi pentru low cost e o sumă mare de bani", zice altcineva. "Comparabil cu anul trecut, trebuie luat înainte biletul. Cu cât se apropie momentul, cu atât cresc preţurile", mai spune un pasager.
Sfaturi pentru a călători ieftin
Agenţiile de turism au câteva sfaturi pentru cei care călătoresc, pentru a nu cheltui toţi banii de vacanţă doar pe transport. "Poate ar trebui să luăm în considerare luna septembrie sau destinaţii în care nu este deja toată lumea. Să încercăm să călătorim cât mai light, fără bagaje sau cu bagaje puţine", recomandă Claudia Tocilă, director de marketing platformă rezervări bilete de avion.
"Deja am lansat pachetele de toamnă, de iarnă, tocmai ca să venim în sprijinul clienţilor noştri, pentru a le oferi oportunitatea să ia un bilet de avion la un preţ mult mai accesibil decât dacă ar aştepta până în ultimul moment. Deci în continuare cerere există, dacă n-a exista cerere, probabil preţurile ar scădea", spune Daniel Lăcustă, director online agenţie de turism.
Călătoriile sunt mai scumpe şi pentru că mai multe companii aeriene şi-au redus activitatea sau chiar au dispărut de pe piaţă. "Cel mai celebru exemplu la noi în ţară este Blue Air-ul. Blue Air dispărând, a dispărut inclusiv competiţia, asta a făcut ca pe multe rute să existe monopol. Atunci când există monopol creşte artificial costul", adaugă Florin Ionescu, consultant în turism.
Statisticile arată că anul trecut plăteam cu aproximativ 65% mai puţin pe biletul de avion până în Spania, iar dacă alegeam Italia sau Anglia ca destinaţie de vacanţă, zborul ne costa la jumătate. Specialiştii în turism estimează că în următoarea perioadă preţurile biletelor de avion vor stagna.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰