Observator » Ştiri economice » Blocaj pe piaţa imobiliară. Clienţii aşteaptă ieftiniri, dezvoltatorii le transmit că mai bine rămân nevândute

Video Blocaj pe piaţa imobiliară. Clienţii aşteaptă ieftiniri, dezvoltatorii le transmit că mai bine rămân nevândute

Greta Neagu | Timp citire: 3 minute
Publicat la 09.06.2026, 19:27 | Modificat la 09.06.2026, 19:28

Tranzacţiile scad, preţurile locuinţelor cresc. Este paradoxul care-i face pe români fie să aştepte spargerea bulei imobiliare, fie să se mute în apartamente mai înghesuite. Cum dezvoltatorii nu par să mai lase la preţ, clienţii sunt nevoiţi să se adapteze. Se mută spre periferia oraşelor şi aleg, în multe cazuri, două camere în loc de trei.

"Un apartament mobilat, utilat. Este la vânzare cred cam de o jumătate de an. Mai avem câteva apartamente utilate...", transmite un dezvoltator imobiliar.

Nicolae Gherghina are zeci de apartamente la vânzare, neocupate de luni bune. În situaţia lui sunt mulți alți dezvoltatori din oraşele mari.

Dezvoltatorii spun că piaţa este blocată de inflaţie, curs şi criza politică

Articolul continuă după reclamă

"Avem o evoluţie mai mult decât negativă a cursului euro - leu. Avem o inflaţie care nu reuşeşte să stagneze. Avem o criză politică care văd că se adânceşte de la zi la zi", a declarat Nicolae Gherghina, dezvoltator imobiliar.

Toate acestea au lovit din plin cererea. Mulţi aşteaptă ieftinirea locuinţelor.

"Mulţi oameni s-au deşteptat. Nu poţi să cumperi la ţară locuinţă cu preţ de oraş", a spus o persoană.

"Nu văd un motiv real pentru care preţurile să scadă. Atâta timp cât costul real de construire al unui imobil este foarte sus, atâta timp cât TVA-ul este sus, atâta timp cât un dezvoltator nu mai câştigă 100% din valoarea pe care a investit-o, n-am de ce să ne uităm în zona în care o să funcţioneze ca nişte ONG-uri", a explicat Mădălina Angheloiu, preşedintele APAIR.

Pe acelaşi subiect

Vânzările au crescut faţă de aprilie, dar sunt sub nivelul de anul trecut

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Şi cu 11% mai mari pentru casele vechi.

"Eu n-aş mai putea să-mi permit - eu, singură, cu salariul mediu pe economie o locuinţă de acum încolo… Nici cu cineva dacă eşti împreună. Sunt supraevaluate", a punctat o persoană.

Oamenii apelează la soluţii de compromis.

Compromisul cumpărătorilor: mai puţini metri pătraţi sau zone limitrofe

"Renunţi la metri pătraţi. Renunţi la o localizare mai bună. Poate ai în plan să locuieşti în zona centrală - va trebui să ai în vedere zone limitrofe, marginale. Periurban poate", a subliniat Vlad Trandafir, consultant în imobiliare.

Apartamentele de două camere rămân, în continuare, cele mai vândute.

"Dezvoltatorii an de an mai măreau un pic preţul şi mai micşorau un pic suprafaţa. Şi atunci, din păcate, nu avem o ofertă cu apartamente foarte mari", a precizat Alexandru Adam, agent imobiliar.

Proprietăţile cu preţuri prea mari rămân nevândute

Şi mai există, totuşi, un filtru pentru cei interesaţi de o locuinţă.

"Piaţa "amendează" proprietăţile care nu sunt poziţionate corect ca şi preţ, ignorându-le şi lăsându-le să se aşeze praful pe ele, pe un "raft", susţine preşedintele APAIR.

O proprietate scoasă la vânzare la un preţ corect se vinde în mai puţin de două luni, spun cei din piaţă.