Antena Meniu Search
x

Boloș: Supraimpozitarea celor care comercializează energia, o soluţie morală, care poate să genereze venituri suplimentare la buget

Autorităţile lucrează în prezent la un sistem de supraimpozitare pe lanţul producători-furnizori, traderi de energie, o soluţie binevenită, mai mult decât morală, care va genera venituri la bugetul de stat pentru măsurile de compensare, a declarat, miercuri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, scrie Agerpres.

de Redactia Observator

la 17.08.2022, 16:43

Boloș: Supraimpozitarea celor care comercializează energia, o soluţie morală, care poate să genereze venituri suplimentare la buget
Boloș: Supraimpozitarea celor care comercializează energia, o soluţie morală, care poate să genereze venituri suplimentare la buget - Hepta - Mediafax Foto / Alexandru Dobre

"Desigur că problema aceasta a energiei şi a crizei pe care o parcurgem nu este una foarte uşoară pentru Guvern şi trebuie identificate măsuri atât pe componenta aceasta de independenţă energetică, dar şi pe zona socială, unde oamenii au nevoie de acest sprijin", a spus Boloş la Digi 24.

În ceea ce priveşte sursele de finanţare pentru măsurile de plafonare şi de compensare, ministrul a menţionat banii care vin în urma activităţii fiscale a statului, fiind "o perioadă în care această creştere a preţului la utilităţii, dar şi a costurilor în general şi a inflaţiei generează un plus de venituri la bugetul de stat".

"E un procent care acoperă parţial zona aceasta de compensări care ar urma să fie suportate din bugetul de stat. Pe de altă parte, se lucrează la un sistem de supraimpozitare pentru ceea ce înseamnă lanţul acesta de producător-distribuitor, traderi de pe bursă, care sigur acumulează capital în această perioadă, uneori poate chiar şi speculativ.

Este o variantă care poate să genereze venituri la bugetul de stat suplimentare şi după aceea măsurile compensatorii ar avea sursă de venit şi o sursă de finanţare. Ar fi oarecum nedrept în această perioadă ca aceste acumulări de capital formate pe lanţul producător-furnizor de energie, cei care comercializează energia să rămână cu aceste acumulări de capital şi să nu fie impozitate.

Pe acelaşi subiect

Eu cred că este o soluţie mai mult decât morală şi o soluţie binevenită pentru ceea ce înseamnă partea aceasta de compensare şi efortul pe care bugetul de stat trebuie să îl facă în această perioadă. Şi, cred eu, că este o chestiune de normalitate", a explicat Marcel Boloş.

Boloș: Se lucrează la un sistem de supraimpozitare

Întrebat dacă e posibilă reglementarea pieţei, în condiţiile în care energia este deja vândută, ministrul a subliniat că este foarte complicat mecanismul acesta în care să se încerce reglementarea zonei de comercializare a energiei, energie care de fapt e tranzacţionată.

"Colegii din Ministerul Energiei şi Coaliţia gândesc aceste măsuri pe cele două paliere, pe de o parte de compensare a populaţiei şi a consumatorilor non-casnici, pe de altă parte de a găsi sursele de finanţare pentru a acoperi efortul pe care Guvernul României îl face în această perioadă", a punctat Boloş.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri economice » Boloș: Supraimpozitarea celor care comercializează energia, o soluţie morală, care poate să genereze venituri suplimentare la buget