Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Campionatul naţional de Freestyle a adunat zeci de sportivi pe pârtia de la Păltiniş. Printre participanţi, un pensionar din Sibiu: "E frumos să mă dau cu tinerii"

Departe de drumurile blocate, iubitorii sporturilor de iarnă s-au bucurat, în sfârşit, de pârtii. Turiştii au fost încântaţi de stratul consistent de zăpadă şi au luat cu asalt domeniile de schi imediat cum au pornit instalaţiile de transport pe cablu. Poiana Braşov şi Păltiniş au fost printre cele mai căutate staţiuni în acest weekend. 

de Claudiu Loghin

la 29.01.2023 , 09:23

Prima ninsoare serioasă din acest an a deschis sezonul de schi din Poiana Braşov. Mii de turişti au aşteptat de două luni acest moment. 

Turist: E prima zi de schi anul asta în Poiana și e destul de bine, deși, cred că dacă ar mai ninge câteva zile, ar fi stratul excelent. Dar pentru prima zi merge foarte bine. 

În partea superioară a muntelui, stratul de zăpadă ajunge până la 30 de centimetri. Cu toate acestea, nu se schiază pe toate pârtiile. Domeniul schiabil al staţiunii Poiana Braşov este în prezent deschis pe aproximativ o treime din suprafaţa, iar astfel de semne sunt extrem de importante, pentru că dincolo de ele administratorii pârtiilor nu mai garantează calitatea zăpezii. 

Vezi și

Campionatul naţional de Freestyle, la Păltiniş

Pe acelaşi subiect

La Păltiniş a avut loc ieri unul dintre cele mai spectaculoase concursuri ale iernii. Cea de-a 12-a ediţie a campionatului naţional de Freestyle pentru snowborderi a adunat pe pârtie zeci de sportivi.

Participant: Mereu mi-a plăcut să sar, de când eram mic şi snowboardul era tot aşa o pasiune şi aşa am reuşit să le combin. 

Printre concurenţi s-a aflat şi Darius, care la doar 10 ani speră să devină campion.

Darius, concurent: Această pasiune a început când mă dădeam cu skateboardul cu prietenii pe afară şi îi vedeam pe unii adulţi cum făceau trickuri pe aici cu placa şi îmi doream să fac.

Concursul a avut şi o secţiune dedicată schiorilor, la care a participat şi un pensionar din Sibiu. Florin schiază de peste 50 de ani şi spune că pe pârtie se simte liber şi împlinit.

Florin Mirescu, concurent: E frumos să mă dau cu tinerii, mă simt bine cu ei. Este şi atmosfera de asemenea natură, a venit iarna mult aşteptată. 

Fie că au ales să coboare pe pârtie cu schiuri sau cu plăcile de snowboard, concurenţii au făcut spectacol. 

Spectator: E frumos, susţin pe cineva şi văd un pic altfel lucrurile, chiar dacă sunt pe margine, sunt şi înăuntru. E vorba de fiul meu, am emoţii. 

Pe lângă competiţie, peste două mii de turişti au venit la Păltiniş, în acest wekend, pentru a se bucura de iarnă. În staţiune, stratul de zăpadă proaspăt depus măsoara 30 de centimetri. 

Şi pe pârtia olimpică de la Borşa, din judeţul Maramureş, a fost furnicar. După două luni de iarnă pierdute, zeci de turişti au putut în sfârşit să schieze.

Claudiu Loghin Like

Lucrez în presă din 1999. Din 2004, sunt în televiziune.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Campionatul naţional de Freestyle a adunat zeci de sportivi pe pârtia de la Păltiniş. Printre participanţi, un pensionar din Sibiu: "E frumos să mă dau cu tinerii"