Video Cât costă primele căpşuni româneşti. Agricultorii vor să-şi scoată investiţia: "Nu-s pentru toate buzunarele"
Veşti bune pentru pofticioşi! Primele căpşuni româneşti sunt aproape gata de recoltat şi vor ajunge, în curând, pe tarabele din pieţe. Agricultorii răsuflă uşuraţi acum că au făcut faţă cu brio temperaturilor scăzute din această iarnă. Dar factura pentru frig se va vedea în preţul de pe tarabe.
Familia Tecşilă vede, în sfârşit, roadele muncii de luni de zile: primele căpşuni sunt gata de recoltare. Iar anul acesta, eforturile agricultorilor au fost mai mari, întrucât gerul le-a dat mari bătăi de cap.
Căpşunile româneşti au apărut, dar cu eforturi mai mari ca anul trecut
"Le-am făcut o protecţie mai mare împotriva frigului. Mai multă pânză pusă la ele, mult mai multă grijă în fiecare zi", a declarat Adelina Tecşilă, agricultor.
Ceea ce a însemnat şi investiţii mai mari. În total, aproximativ trei mii de euro. Costuri care se vor reflecta în preţul de vânzare.
"Dacă anul trecut prețul de la producător pornea cu 30 lei kilogramul, anul acesta pofticioșii vor trebui dea cu minim 5 lei mai mult. De la producători şi până la tarabe, preţurile, însă, ar putea să crească şi mai mult", transmite Diana Severin, reporter Observator.
Preţuri mai mari la căpşuni
"Nu pentru toate buzunarele, clar!", a spus un cumpărător.
"Destul de mult. În Austria e mult mai puţin. Aici sunt foarte mari, pentru salariile de aici...", a adăugat altă persoană.
Însă, până ajung pe tarabele din pieţe, românii îşi satisfac poftele cu fructele din import. Un kilogram de căpşuni din Grecia se vinde cu preţuri între 10 şi 17 lei kilogramul.
"Pe ale noastre le-aş prefera, dar încă nu sunt. Soluţia următoare e Grecia, şi la roşii şi la orice", a precizat un cumpărător.
"O caserolă - 10 lei. Sincer, mi se par mari, ridicate. Dar, având copii, am zis să guste şi ei acum, la început de primăvară, să simtă gustul căpşunelor", a mai spus o femeie.
Când ajung pe piaţă căpşunile din câmp
Însă, preferatele rămân cele româneşti. Chiar dacă preţul este piperat, gustul rămâne autentic.
"Sunt cam scumpe, dar trebuie să ne facem şi poftele, că de-aia muncim!", a adăugat altcineva.
Momentan, sunt gata doar cele crescute din solarii. Pentru cele de pe câmp, vom aştepta până la sfârşitul lunii mai, pentru că vremea încă ne joacă feste, deşi a trecut aproape o lună şi jumătate de la începutul primăverii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
